Maia Sandu: 688 de oameni vaccinaţi cu Pfizer sunt din categoria „neamuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO presedinte.md

Preşedintele Maia Sandu scoate la iveală o adevărată schemă de vaccinare cu Pfizer în afara categoriei eligibile pentru imunizare. Şeful statului spune că zeci de doze de vaccin Pfizer au fost administrate pe la şefii unor instituţii sau pe la neamurile medicilor, persoane care nu sunt incluse în etapa întâi de vaccinare, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui, corupţia care s-a înrădăcinat şi în procesul vaccinării anti-COVID-19 descurajează intenţiile donatorilor de a mai oferi Republicii Moldova vaccinuri gratuit.

Potrivit planului naţional de vaccinare, la prima etapă a campaniei de imunizare sunt vaccinaţi angajaţii sistemului de sănătate, beneficiarii şi angajaţii serviciilor sociale. Totuşi, şeful statului spune că există multe persoane cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer, dar care nu fac parte din această categorie.

„Sunt mâhnită de lucrurile care s-au întâmplat în aceste zile şi anume de modul cum a fost distribuit vaccinul Pfizer. Pentru că am primit o tranşă mai mică de Pfizer, am solicitat ca ele să ajungă la casele de bătrâni şi la oamenii mai în vârstă. 688 de oameni care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria „neamuri”. 139 sunt tot felul de angajaţi ai instituţiilor statului”, a spus Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Maia Sandu spune că în multe instituţii medicale, cu vaccinuri Pfizer s-ar fi imunizat rude ale medicilor. De asemenea, în afara categoriilor lor de vaccinare s-au imunizat deputaţi, consilieri, funcţionari publici.

„Acest lucru este ruşinos şi descurajează efortul nostru de a obţine alte donaţii şi de a-i convinge pe producători că noi merităm să primim vaccin. Pentru că asta este o dovadă de corupţie. Centrul medicilor de familie de la Botanica – 64 de doze au mers în afara categoriei eligibile, adică 64 de neamuri, Centrul medicilor de familie de la Bălţi – 71 de doze de vaccin au fost administrate greşit, adică în afara listei, la Cantemir – 35 de doze au mers pentru tot felul de şefi”, a spus Maia Sandu.

Ieri, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat trecerea la etapa a doua de vaccinare, eligibile pentru această etapă fiind persoanele cu vârsta de peste 60 de ani şi cele cu comorbidităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite