Mai mulţi interpreţi din Federaţia Rusă, reţinuţi pe Aeroportul de la Chişinău. Rogozin: V-aţi speriat de nişte artişti?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mediafax
FOTO mediafax

Un grup de artişti ruşi care intenţionau să participe la manifestaţiile din Transnistria cu ocazia aniversării a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii a fost reţinut joi, 27 iulie, pe Aeroportul internaţional Chişinău. Artiştii au fost deportaţi.

Despre acest incident a anunţat Dmitry Loskutov, consilierul vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a publicat o scrisoare din partea grupului respectiv de interpreţi, în care aceştia se plâng de faptul că au fost reţinuţi neîntemeiat la Chişinău, în timp ce ei doar şi-au dorit să participe la un concert şi să dăruiască „căldură şi bucurie”.

„Noi am vrut să cântăm pentru oameni, iar nouă nu ni s-a permis. De ce Rusia îi primeşte pe interpeţii moldoveni călduros?” se arată în scrisoare.

Dmitrii Rogozin nu s-a abţinut nici de această dată să critice Chişinău.

„O adunătură de scandalagii. Cum să-i mai numesc pe ei? De cine s-au speriat? Artişti? Iată cum arată ameninţarea la integrarea europeană. O istorie foarte urâtă, ruşinoasă”, a declarat oficialul rus într-un comentariu pe Facebook.

Amintim că Deputatului Dumei de Stat de la Moscova Pavel Şperov i-a fost interzis accesul în Republica Moldova. În pofida faptului că oficialul rus ar fi prezentat paşaportul său diplomatic, autorităţile moldovene nu l-au lăsat să părăsească Aeroportul Internaţional Chişinău şi l-au trimis înapoi în Federaţia Rusă cu prima cursă.

De menţionat că evenimentul spre care se îndrepta delegaţua rusă nu a fost coordonat cu Ministerul Afacerilor Externe, motiv pentru care Chişinăul l-a avertizat atât pe ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametşin, dar şi pe vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, ca oficialii ruşi să se abţină de la participarea la acţiunile din Transnistria.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite