Litvinenco, despre avizul negativ al Comisiei de la Veneţia: Va fi luat în calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litvinenco

Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, spune că a făcut cunoştinţă cu avizul Comisiei de la Veneţia pe marginea modificărilor la Legea cu privire la Procuratură, aprobate de Parlament în august 2021. Deşi în Republica Moldova există unele particularităţi specifice şi chiar dacă avizul este consultativ, nu obligatoriu, acesta va fi luat în calcul pentru deciziile care urmează, transmite IPN.

„Deşi în Republica Moldova există unele particularităţi specifice, care nu pot fi comparate cu alte ţări – în special, capturarea instituţiilor statului de către grupuri oligarhice şi utilizarea justiţiei în scopuri private – şi chiar dacă avizul Comisiei, din punct de vedere formal, are caracter consultativ, recomandările prestigioasei instituţii a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie şi luate în calcul pentru deciziile care urmează”, a declarat ministrul.

În regim participativ şi în consultare partenerii interni şi externi, vor fi întreprinse măsuri de ajustare a legislaţiei cu scopul de a o pune în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Concomitent cu acest proces, reforma justiţiei, de care au urgent nevoie atât oamenii, cât şi statul Republica Moldova, va continua, a mai spus oficialul.

Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor au declarat că prin avizul Comisiei de la Veneţia, guvernarea PAS „ a fost făcută praf”. Mai exact, pentru prevederile ce ţin de eliberarea procurorului general din funcţie, a adjuncţilor săi, dar şi pentru „subordonarea Consiliului Superior al Procurorilor”. „Pe 13 decembrie, Comisia de la Veneţia a publicat un aviz negativ cu privire la modificările operate de PAS în această vară la Legea procuraturii. Aceleaşi concluzii le-am făcut şi noi în această vară, când am anunţat că amendamentele la Legea procuraturii au fost efectuate de PAS cu un singur scop – să numească un procuror general de buzunar şi să subordoneze politic o instituţie importantă pentru ţara noastră precum Consiliul Superior al Procurilor”, declarat socialistul Vasile Bolea la o conferinţă de presă.

În avizul emis, Comisia de la Veneţia recomandă ca în Legea cu privire la Procuratură să fie incluse criteriile după care poate fi evaluată activitatea procurorului general, iar activitatea CSP-ului să fie reglementată în Constituţie, pentru a evita eventuale modificări arbitrare ale legii. Comisia a criticat graba cu care au fost operate modificările, în lipsa discuţiilor largi cu participarea opoziţiei şi reprezentanţilor societăţii civile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite