Iurie Garaba a fost propus ca adjunct al Procurorului General
0
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor a fost propus în funcţia eliberată aparent benevol de către procurorul Eugen Rusu. Tot în cadrul şedinţei de marţi a consiliului, Eduard Harunjen a fost numit Procuror Anticorupţie.
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Iurie Garaba, a fost propus în funcţia de adjunct al Procurorului General, după ce Eugen Rusu a demisionat din această poziţie. Hotărârea va fi luată pe 20 decembrie, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor.
La începutul lunii august Garaba a intrat în atenţia opiniei publice după ce şoferul unei furgonete care i-a tamponat BMW-ul, a fost aruncat după gratii imediat după ce-a avut loc accidentul. Atunci Garaba a fost internat timp de mai multe zile la Spitalul de Urgenţă, din cauza unei fracturi nazale cu care, spunea el, s-ar fi ales după ce-ar fi fost lovit de şoferul furgonetei.
Tot marţi procurorul Eduard Harunjen a fost numit în funcţia de Procuror Anticorupţie, iar pe post de ajunct a fost numit procurorul Adrian Popenco, ales cu majoritate de voturi dintre cei trei candidaţi la concurs. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul Superior al Procurorilor a decis numirea lui Ion Popa în poziţia de procuror al raionului Floreşti, în al doilea mandat consecutiv.