Ion Chicu, mesaj dur către PAS: „Ucraina este victima unor hoţi ca voi, care au prădat-o cum aţi făcut-o voi, mizerii corupte”
0
Ex-premierul Ion Chicu a venit cu un noi critici la adresa guvernării PAS, după ce deputatul Dumitru Alaiba a afirmat că fostul prim-ministru este un „trădător” care „tace mâlc” pe subiectul tensiunilor ruso-ucrainene, sugerând că ex-premierul ar face jocurile Rusiei.
„Mizeria drogată, care a furat ţara împreună cu bossul său verde, care a trădat sute de mii de moldoveni de când Filat l-a adus pe coridoarele puterii, a deschis gura coruptă. O face pe solidarul cu Ucraina. Voi, trădători de neam şi ţară, care i-aţi cedat lui Putin aeroportul, o faceţi pe marii patrioţi? Nu scăpaţi de adevăr, lichele. Vă ajunge pedeapsa poporului, nu scăpaţi”, a scris Ion Chicu pe Facebook.
Ex-premierul le-a transmis celor din PAS că „Ucraina este victima unor hoţi ca voi, care au prădat-o cum aţi făcut-o voi, mizerii corupte”.
„Poporul ucrainean suferă ca şi noi, moldovenii, din cauza unor şacali nesăturaţi ca voi. Alaiba, ia spune oamenilor, cum din 2013, de când te-a luat Filat, ai luat peste 100 milioane de lei prin contracte de la stat? Aşa businessman talentat eşti? Ucraina este o ţară, care suferă acum din cauza trădătorilor şi hoţilor ca voi, Alaiba. Noi, susţinem integritatea teritorială şi independenţa acestei ţări vecine. Voi, dacă v-ar da Putin sau Biden ceva de furat, aţi vinde şi Ucraina, şi Moldova. Aşa, cum aţi vândut la Habarovsk unicul aeroport al ţării”, a mai spus Chicu.