INP: Avertizare meteorologică. Cod galben de ninsori puternice pe teritoriul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Naţional de Patrulare avertizează toţi conducătorii auto că pentru ziua de miercuri, 11 ianuarie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de ninsori puternice, în regiunea de centru şi sud a Moldovei.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, stratul de zăpadă va constitui între cinci şi zece centimetri. Izolat se vor forma troiene.

Ninsorile vor ocoli câteva raioane din nordul ţării, printre care Briceni, Ocniţa, Edineţ şi Donduşeni.

Cu scopul de preveni anumite evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile şi traseele naţionale, Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă şoferilor:
- să reducă viteza; 
- să mărească distanţa în mers şi să folosească corespunzător luminile; 
- să echipeze maşininile cu echipament specific de intervenţie; 
- să nu consume alcool şi să nu conducă dacă simt că sunt obosiţi; 
- să evite convorbirile telefonice în timp ce conduc; 
- să cureţe farurile şi blocurile de semnalizare şi să folosească corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare.

Deoarece vântul puternic, ninsoarea şi depunerile de polei afectează buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia în timpul deplasărilor, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la întâlnirile cu autovehiculele cu tonaj mare.

Totodată, Inspectoratul Naţional de Patrulare menţionează că, pe traseele naţionale trebuie respectate şi alte reguli specifice: nu opriţi pe benzile de circulaţie şi obligatoriu conectaţi luminile în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice şi echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă. 
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor reduce riscul producerii unor accidente.

Poliţiştii de patrulare recomandă, atât conducătorilor auto, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic şi să respecte regulile de circulaţie, să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite