Încă doi indivizi sunt cercetaţi penal pentru agresarea unui echipaj de poliţie la Ceadîr-Lunga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În total sunt cinci persoane bănuite în acest caz Foto: Adevărul
În total sunt cinci persoane bănuite în acest caz Foto: Adevărul

Încă două persoane, suspectate că ar fi implicate în acţiunile de agresiune a unui echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), pe 3 august, în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, au fost reţinute de oamenii legii.

Comandantul plutonului din cadrul Batalionului de patrulare Sud a Inspectoratului Naţional de Patrulare, Alexei Costiuc, a declarat că bănuiţii au vârstele cuprinse între 26 şi 35 de ani şi au mandat de arest de 20 şi 30 de zile, relevă IPN.

Patru dintre bănuiţi sunt originari din satul Baurci, iar unul din raionul Taraclia. Doi dintre bănuiţi au fost reţinuţi pe parcursul ultimelor 7 zile în cadrul unor operaţiuni comune ale poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga şi cei ai Inspectoratului Naţional de Patrulare.

În noaptea de 2 spre 3 august, la ora 4 dimineaţa, un echipaj de poliţie a fost bătut măr de nişte indivizi beţi, iar maşina Inspectoratului Naţional de Patrulare în care se aflau agenţii rutieri a fost furată şi apoi incendiată. 

Poliţiştii bătuţi au susţinut că incidentul a avut loc în timp ce patrulau pe străzile din sat. La un moment dat au fost atacaţi de mai mulţi bărbaţi care s-au urcat la volanul maşinii, au dus-o în afara localităţii şi i-au dat foc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite