Gheorghe Cavcaliuc, audiat de Comisia parlamentară de anchetă privind puciul anticonstituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Cavcaliuc

Gheorghe Cavcaliuc, fost şef-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, a fost audiat în cadrul Comisiei de anchetă „pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept privind tentativa de puci anticonstituţional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curţii Constituţionale şi al Procuraturii Generale”, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui Comisiei, deputatul PAS Mihai Popşoi, Gheorghe Cavcaliuc a oferit mai multe detalii privind activitatea profesională în perioada 7-14 iunie 2019. Aceste detalii se vor regăsi în raportul final, care va fi gata până la sfârşitul anului.


Potrivit lui Mihai Popşoi, tot astăzi, 8 octombrie, au fost audiaţi şeful Biroului de curieri speciali, Valeriu Cemîrtan, dar şi preşedintele Asociaţiei Procurorilor, Alexandru Gladco. Fostul secretar general al Guvernului, Lilia Palii, a fost invitată, dar pentru că se admite că invitaţia a ajuns abia ieri, va fi trimisă repetat, pentru următoarea şedinţă a Comisiei.

Mihai Popşoi a mai spus că democraţii Sergiu Sârbu, Vladimir Cebotari şi Igor Vremea nu s-au prezentat la audieri, iar prin acest lucru au desconsiderat voinţa alegătorilor de a şti ce s-a întâmplat pe 7-14 iunie”. Preşedintele Comisiei precizează că i-ar fi întrebat pe deputaţi dacă au depus acele sesizări la Curtea Constituţională din proprie iniţiativă sau conducerea partidului le-a sugerat acest lucru. Pe fostul premier Pavel Filip, care la fel nu s-a prezentat, membrii Comisiei voiau să-l întrebe ce l-a determinat să semneze decretul din  9 iunie, prin care şi-a arogat dreptul de preşedinte şi a dizolvat Parlamentul, stabilind în aceeaşi zi data unor alegeri noi: „De ce atâta grabă, cine l-a impus sau a fost intima lui convingere?”.

Mihai Popşoi spune că, şi în lipsa declaraţiilor respectivelor persoane, Comisia are multe informaţii colectate. Scopul Comisei este de a informa cetăţenii. La final raportul va fi transmis Procuraturii, a precizat parlamentarul.

Într-un comunicat de presă, PDM a anunţat că deputaţii democraţi nu vor participa la „aşa-numita vânătoare de vrăjitori, pusă la cale de către majoritatea hibridă PSRM-ACUM”. Potrivit PDM, „Comisie de anchetă, care, de fapt, este similară troicii NKVD-iste de tristă faimă, are un singur scop: să intimideze şi să denigreze principala forţă de opoziţie, Partidul Democrat din Moldova, în plină campanie electorală”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite