Două spaţii de agrement vor fi date în exploatare la Ciocana la sfârşitul lunii
0Spaţiile de agrement din strada Maria Drăgan şi din bulevardul Mircea cel Bătrân, 29, aflate în proces de renovare, vor fi date în exploatare la finele lunii august, transmite IPN.
Reabilitarea scuarului din strada Maria Drăgan presupune valorificarea unui spaţiu de 1,2 hectare, cu vedere panoramică asupra oraşului. Aici a fost instalată o balustradă pe o lungime de două sute metri. Sunt amenajate spaţii verzi, zonă pietonală, precum şi mobilier urban . De asemenea, vor fi instalate terenuri de joacă, dar şi trei lunete terestre de observare.
Costul lucrărilor, în urma desfăşurării licitaţiei, este de trei milioane de lei.
În scuarul din bd. Mircea cel Bătrân, 29 au fost delimitate aleile pietonale şi se lucrează la aplicarea pavajului. Reabilitarea zonei presupune, de asemenea, instalarea iluminatului public decorativ şi a mobilierului urban. Va fi şi un teren de joacă pentru copii. Gradul de realizare a proiectului este de 60%.
Spaţiul public are o suprafaţă de 0,9 hectare, fiind eliberat după evacuarea a peste 50 de garaje metalice. Costul lucrărilor, în urma desfăşurării licitaţiei, este de 1,8 milioane de lei.
Amenajarea scuarului din bd. Mircea cel Bătrân, 29, dar şi a celui din str. Maria Drăgan, a fost decisă de locuitorii sectorului Ciocana, în urma unui sondaj desfăşurat online.
După ce vor fi date în exploatare, spaţiile vor fi îngrijite de pretura de sector şi întreprinderile municipale, a precizat pentru IPN şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Ion Burdiumov.