De la finele lunii mai ar putea fi sistată circulaţia trenurilor de pasageri din Rusia spre Moldova prin Ucraina
0Conflictul dintre Moscova şi Kiev ameninţă să provoace întreruperea completă a circulaţiei transportului feroviar între Ucraina şi Rusia, anunţă publicaţia rusă Kommersant.
Cotidianul rus susţine că întreprinderea Ukrzaliznytsia (controlează căile ferate din Ucraina), ar fi cerut Căilor Ferate din Rusia (RZD) să oprească vânzarea biletelor pentru toate trenurile ce circulă din Rusia pe teritoriul Ucrainei pentru perioada de după 27 mai 2013.
Motivul invocat este lipsa unei coordonări între Ukrzaliznytsia şi RZD privind stabilirea graficului de circulaţie a trenurilor din şi spre Crimeea.
O scrisoare similară ar fi primit şi Căile Ferate din Belarus, anunţă Kommersant.
Pericolul unei sistări a circulaţiei trenurilor prin Ucraina a fost confirmat ieri la postul TV Rossia 24 şi de Vladimir Yakunin, directorul Căilor ferate din Rusia.
Potrivit Kommersant în prezent între Rusia şi Ucraina circulă 46 de trenuri de călători, inclusiv şi două curse spre/şi din Republica Moldova.
În acelaşi timp reprezentanţii întreprinderii Calea Ferată a Moldovei (CFM) susţin că nu ştiu nimic despre o posibilă sistare a circulaţiei trenurilor din Rusia, prin Ucraina.