Cooperarea transfrontalieră ridică nivelul de trai al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele implementate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră fac viaţa mai bună în Republica Moldova. Cu o finanţare destul de generoasă, noile programe îmbunătăţesc condiţiile de trai în special în raioanele ţării. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe despre realizările şi perspectivele Republicii Moldova în cooperarea transfrontalieră, transmite IPN.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Iurie Leancă s-a referit la deschiderea staţiei de sortare a deşeurilor în comuna Călugăr, raionul Făleşti, care va deservi 11 sate din regiuni, accentuând astfel importanţa proiectelor transfrontraliere şi succesul implimentării acestora. El a menţionat că datorită sutelor de proiecte implimentate, a fost posibilă crearea numeroaselor locuri de muncă, reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor, a centrelor comunitare şi de sănătate, precum şi reabilitarea drumurilor şi apeductelor.

Şeful Guvernului a anunţat că în 2015, Cancelaria de Stat va desfăşura un proiect de sporire a capacităţii de management al proiectelor, orientat în special către autorităţile publice locale şi ONG-uri. Iurie Leancă s-a referit şi la construcţia mai multor poduri peste râurile Prut şi Nistru, proiecte care urmează a fi implimentate în viitorul apropiat. Sperând că Moldova va participa curând la astfel de proiecte nu în calitate de vecin, ci de ţară candidată a UE, prim-ministru a menţionat importanţa acestor programe pentru dezvoltarea localităţilor rurale „prin aplicarea unor practici noi în agricultură, prin sporirea calităţii serviciilor medicale sau prin dezvoltarea turismului”. Tot el consideră că acestea sunt vitale pentru relaţiile noastre de bună vecinătate cu România şi Uniunea Europeană, dar şi cu Ucraina.

„Scopul Uniunii Europene este să susţină dezvoltarea durabilă şi să abordăm provocările comune. Noi vrem să vedem prosperitate, bună guvernare şi securitate la graniţele noastre şi dincolo de ele”, a subliniat şeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola. Diplomatul a declarat că pentru segmentul de cooperare moldo-română, UE a alocat 81 de milioane de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite