Centru de găzduire a persoanelor fără adăpost, suprasolicitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei a capitalei, care are o capacitate de 70 de persoane, este suprasolicitat odată cu răcirea vremii. Autorităţile municipale încearcă să identifice şi alte spaţii, astfel încât să ofere adăpost celor în jur de 400 de persoane fără domiciliu care au fost identificate în stradă, transmite IPN.

Şeful Direcţiei sănătate, Mihai Moldovanu, a declarat la şedinţa operativă de la Primărie că zilele trecute au fost înregistrate şi cazuri de hipotermie printre oamenii străzii. Cei care au indicaţii medicale vor fi internate, însă instituţiile medicale nu pot fi transformate în centre de plasament.

Şeful adjunct al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc, a declarat că sâmbătă au fost efectuate razii prin oraş, iar ca urmare au fost identificate în jur de 121 de boschetari. O bună parte dintre ei au fost direcţionaţi la centrul din strada Haltei, însă o problemă rămâne a fi în cazul persoanelor cu dizabilităţi, care nu pot fi cazate acolo.

Primarul interimar Silvia Radu a solicitat identificarea spaţiilor pentru a caza toate persoanele fără adăpost, inclusiv a celor cu cerinţe speciale. A fost solicitată conlucrarea şi cu organizaţiilor nonguvernamentale şi cele religioase şi elaborarea unui plan de repartizare, astfel încât să fie adăpostite toate cele 400 de persoane fără domiciliu.

Solicitat de IPN, şeful Centrului de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, Andrei-Gavriil Rotaru, a declarat că în seara de duminică la au fost adăpostite 80 de persoane, majoritatea de vârsta a treia. Aici, beneficiarii pot lua masa, pot face duş, le sunt oferite încălţăminte şi îmbrăcăminte, dar şi le sunt oferite produse pentru igienă. Şeful Centrului confirmă că există dificultăţi la cazarea persoanelor cu dizabilităţi, deoarece ele au nevoie de îngrijire, însă în cadrul centrului nu există personal suficient care ar putea să le ajute.

La acest subiect a fost convocată o şedinţă de lucru cu participarea reprezentanţilor subdiviziunilor vizate. Ca urmare s-a decis crearea unei comisii care în câteva zile urmează să identifice soluţii pentru a plasa toate persoanele fără adăpost.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite