Cătălin Josan şi Pasha Parfeni, excluşi de la Potcoava de Aur: Cert este că regimul Plahotniuc este o corabie care se îneacă într-un vârtej ameţitor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj
FOTO colaj

Interpretul din Republica Moldova Cătălin Josan a anunţat joi, 8 decembrie, că el şi Pasha Parfeni au fost excluşi de la spectacolul „Potcoava de Aur” din acest an. Josan motivează decizia organizatorilor concertului prin faptul că s-ar fi pus presiune pe aceştia din partea lui Vlad Plahotniuc şi apropiaţilor săi. Cei doi interpreţi au lansat în ultimii ani mai multe mesaje împotriva lui Plahotniuc.

„Îmi pare rău să vă anunţ că eu şi Pasha Parfeni am fost excluşi de la încă un concert de anvergură de la Chişinău.

Astfel, prin presiuni inimaginabile şi persecuţii banditeşti din partea oamenilor apropiaţi actualului regim criminal de la Chişinău, aşa se face că eu şi Pasha am fost anunţaţi că nu vom mai participa la ediţia de anul acesta a spectacolului Potcoava de Aur, organizat de Noroc Media.

Asta după ce anul trecut am fost desemnat câştigător al marelui trofeu al ediţiei aniversare de 10 ani, iar în sala Palatului Naţional a răsunat imnul mişcării protestatare. A fost un mesaj răsunător şi o palmă zdravănă pentru putere.

Noroc Media, având probabil cel mai popular post radio care ajunge în toate colţurile ţării, cu o putere de influenţă informativă enormă, a devenit un actor incomod pentru actualul regim.

Sunt circumstanţe extrem de delicate, în ale căror detalii nu pot intra, însă concluzia mea este următoarea: prin această acţiune, se vrea compromiterea actorilor care îndrăznesc să se opună vehement regimului, începând de la oameni de afaceri, companii autohtone de succes, investitori străini, până la avocaţi, jurnalişti şi artişti cu renume.

Culmea e că aceste tentative de intimidare şi cenzură au un efect invers asupra mea şi a lui Pasha, cât şi, sunt sigur, asupra societăţii civile.

Acum, mai mult ca niciodată, simt o puternică susţinere din partea oamenilor cu adevărat demni. Cu fiecare tentativă de sabotare, de persecuţie, de intimidare, ne convingem că ceea ce facem este corect şi are un impact mai puternic decât ne imaginăm. Şi tocmai asta ne dă putere să ne zbatem pentru dreptate, pentru oamenii acestei ţări.

Cert este că regimul Plahotniuc este o corabie care se îneacă într-un vârtej ameţitor, întărâtat tocmai de astfel de încercări de intimidare.

Mă adresez celor care încă mai cred că această corabie se poate salva: vă înşelaţi. Fugiţi. Fugiţi departe. Fugiţi acum. Pentru că al vostru căpitan va continua să vă arunce unul câte unul peste bord pentru a se salva. Ultima voastră speranţă rămâne să vă acordaţi singuri sentinţele acum, cât mai aveţi frâiele justiţiei în mâini. Pentru că după asta, arde. Şi arde rău. Eu unul vreau să vă mulţumesc pentru curajul pe care ni-l daţi - mie, lui Pasha şi tuturor celor care ne susţin.

E şi uşor amuzant că o guvernare mafiotă a ajuns să se teamă de un tricou.

Dragii mei, îmi pare rău că nu pot fi alături de voi la Potcoava de Aur şi în acest an, dar vă îndemn să-i bucuraţi pe artiştii de pe scenă cu aceleaşi aplauze cu care m-aţi susţinut şi pe mine anul trecut, când ne-am sculat şi am cântat împreună şi ne-am amintit cine-am fost şi suntem”, se arată într-o declaraţie a lui Cătălin Josan emisă presei. 

Amintim că Pasha Parfeni şi-a manifestat deschis sprijinul în campania prezidenşială de la Chişinău pentru Maia Sandu. De ziua Independenţei, pe 27 august 2016, Parfeni a ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale la concertul organizat de autorităţi într-un maiou pe care era scris „NuPlaha” (NuPlahotniuc).

La rândul său, Cătălin Josan a ieşit alături de Platforma DA la mai multe proteste antiguvernamentale organizate de aceştia în anii 2015-2016.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite