Bunurile lui Plahotniuc, în valoare de circa jumătate de miliard de lei, rămân sub sechestru
0
52 de bunuri, în valoare de peste 486 milioane de lei, indisponibilizate de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) şi care aparţin lui Vlad Plahotniuc, rămân sub sechestru. Asta după ce Curtea Constituţională a declarat inadmisibile solicitările avocatului, care a cerut instanţei supreme să se pronunţe pe marginea unor pretinse încălcări, admise de organele statului în raport cu beneficiarul efectiv al bunurilor sechestrate.
Autorul celor 12 sesizări a invocat că normele contestate permit aplicarea sechestrului pe bunurile unor persoane care nu au vreun statut în cauza penală în care se solicită aplicarea sechestrului. În sesizări s-a menţionat că aceste prevederi încalcă dreptul persoanei de acces liber la justiţie, dreptul de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle şi dreptul de proprietate. Curtea însă a considerat toate sesizările, depuse de avocatul lui V. Plahotniuc, inadmisibile.
Amintim că ARBI a indisponibilizat 52 de bunuri ce ar aparţine lui Plahotniuc, în baza delegaţiilor procurorilor, în cadrul cauzelor penale cu denumirea generică frauda bancară. Printre acestea se numara 11 automobile, 11 imobile, o încăpere nelocativă, 5 capitaluri sociale, 17 construcţii locative şi nelocative, dar şi 4 conturi bancare. Din numărul total de bunuri, sechestrate de ARBI, 41 au fost identificate pe teritoriul ţării, alte 11 - în Elveţia (7), Franţa (1) şi în România (3).
ARBI precizează că procesul de recuperare a bunurilor infracţionale va fi finalizat odată cu adoptarea, de către instanţa de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituţia executorului judecătoresc şi Serviciul Fiscal de Stat.