Bugetul municipiului Chişinău a fost aprobat în lectură finală
0
Consiliul Municipal Chişinău a votat astăzi, în a doua lectură, bugetul municipiului pentru anul 2014. Acesta prevedere cheltuieli de peste 2,87 miliarde de lei. Deficitul este de 180 de milioane de lei şi va fi acoperit din privatizarea bunurilor publice, dar şi din credite externe.
Consilierii s-au arătat iniţial indignaţi că taxele locale au rămas la nivelul anului 2013, potrivit IPN. În opinia lor, acestea ar fi trebuit micşorate, întrucât anul trecut au fost majorate exagerat.
Primarul Dorin Chirtoacă le-a replicat că anul trecut taxele pentru comerţ au crescut cu 10%.
S-au majorat drastic doar taxele pentru cazinouri şi aparatele de joc, deoarece aceşti agenţi economici au făcut eschivări fiscale, iar serviciile prestate de aceştia nu sunt foarte benefice pentru municipiu.
Consilierii au venit şi cu unele amendamente, precum alocarea unui milion de lei pentru Clinica stomatologică din Chişinău, dar şi bani pentru susţinerea monumentului arhitectural „Biserica Sfântul Dumitru“, pentru prelungirea liniilor de troleibuz şi reparaţia unor străzi.