Autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol exclud ipoteza că Plahotniuc a părăsit Moldova prin regiunea transnistreană
0La trei luni după ce Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova, imediat ce democraţii au plecat de la guvernare, nu se cunoaşte cum a părăsit ţara fostul lider al PDM, dar nici locul aflării acestuia.
Totuşi, în spaţiul public au fost făcute mai multe afirmaţii, potrivit cărora, Vlad Plahotniuc a părăsit Moldova pe cale terestră, prin regiunea transnistreană, ca mai apoi să ajungă pe Aeroportul din Odesa unde l-ar fi aşteptat un avion privat. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirma anterior că Vlad Plahotniuc s-ar afla în Miami, SUA, unde urmează să solicite azil politic.
Aşa-numitul ministru de Interne de la Tiraspol, Ruslan Mova, a declarat pentru kp.md că este imposibil ca Vlad Plahotniuc să fi trecut prin regiunea transnistreană fără ca „autorităţile” din stânga Nistrului să cunoască acest lucru. Ruslan Mova a menţionat că, dacă Plahotniuc trecea prin Transnistria, toată regiunea era să cunoască acest fapt, pe motiv că „Plahotniuc a făcut mult rău Transnistriei, numai noi ştim cât”.
Amintim că Igor Dodon a declarat anterior că deţine informaţia precum că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova prin Transnistria, înainte ca democraţii să anunţe că se retrag de la guvernare.
Igor Dodon a afirmat că Vlad Plahotniuc nu a plecat din ţară după anunţul PDM de retragere de la guvernare, atunci când de pe Aeroportul Chişinău au decolat mai multe avioane private, dar la câteva ore înainte ca Vladimir Cebotari să facă anunţul respectiv.
„La ora 17.30, Plahotniuc deja nu era în Moldova. El a plecat împreună cu Şor, cu maşinile, prin Transnistria”, a declarat Igor Dodon la o emisiune de la NTV-Moldova, pe 18 iunie curent.
Potrivit şefului stafului, nici conducerea PDM şi nici cea a Partidului Şor nu ştiau de plecarea liderilor săi. Cei doi ar fi părăsit ţara fără a-şi înştiinţa partidele.
Vlad Plahotniuc a confirmat că nu se mai află în Republica Moldova. Politicianul a dat de înţeles că, actualmente, viaţa sa ar fi în pericol dacă s-ar afla la Chişinău. El a spus că are nevoie de o pauză, inclusiv pentru a-şi proteja familia, şi că va reveni în ţară odată ce va fi în siguranţă.