Arhivele comunismului. Condamnat pentru că „respecta legile României”

Ştefan Draganov, fost primar găgăuz în Basarabia interbelică, a făcut opt ani de lagăr în Rusia, fiind trimis acolo printr-o decizie ilegală a NKVD-ului sovietic

Ştefan Petru Draganov s-a născut în anul 1896, în satul Alexandrovca, judeţul Cetatea Albă. Era găgăuz de naţionalitate şi provinea dintr-o familie de ţărani. Înainte de 1940, a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fiind ales primar al satului Tatar-Copceac (astăzi Copceac, în UTA Gagauz Yeri), în anii 1931-1932. În iulie 1940, a fost arestat de organele securităţii sovietice şi condamnat la opt ani de muncă forţată într-un lagăr de concentrare.

Mai citeşte:

Canibalismul provocat de sovietici în Basarabia

Teroarea sovietică din Basarabia şi Bucovina de Nord

Un analist rus recunoaşte: URSS a anexat Basarabia la 28 iunie 1940 VIDEO

Condamnat la moarte pentru că a cerut Unirea

Adevărul despre „paradisul" comunist

Memoria comunismului, înainte şi după alegeri

Drama primarului basarabean a devenit cunoscută după ce arhiva fostului KGB al RSSM, păstrată la Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), a fost deschisă pentru membrii Comisiei pentru studierea comunismului.

ARESTAT CONFORM LISTEI NKVD

Potrivit dosarulului de la SIS, Draganov a fost arestat la 21 iulie 1940 de către secţia judeţeană Cahul a NKVD-ului (poliţia politică sovietică). Arestarea are loc în baza unei unei liste a persoanelor active din punct de vedere politic în perioada administraţiei româneşti. Listele erau întocmite de către activiştii de partid, care apelau la persoanele care manifestau deschidere faţă de regimul sovietic, în speranţa obţinerii unor favoruri. De obicei, informatorii proveneau din rândul elementelor marginale din punct de vedere social, erau invidioşi pe gospodarii satului şi vroiau să se răzbune.

Primul interogatoriu a lui Draganov are loc pe 30 iulie 1940. El îşi povesteşte pe scurt biografia. Din procesul verbal aflăm că şi-a terminat studiile în 1916, după care este repartizat în satul Tatar-Copceac din judeţul Cahul, unde este angajat la biserica din localitate în calitate de cântăreţ de psalme. După Unirea Basarabiei cu România din martie 1918, Ştefan Draganov devine membru al Partidului Naţional Ţărănesc.

În dosar nu există date referitoare la anul când a intrat în partid. Putem însă lesne presupune că devine membru activ al naţional-ţărăniştilor înainte de anul 1928, când aceştia vin prima dată la putere în România.

PRIMAR ŢĂRĂNIST ŞI BUN GOSPODAR

Se remarcă ca un lider priceput, astfel încât în 1931 este ales în funcţia de primar al satului Tatar-Copceac din partea ţărăniştilor. Contribuie la ridicarea nivelului de disciplină în sat, coordonând activitatea organelor de ordine pentru a preîntâmpina infracţiunile şi a identifica făptaşii. Numărul de furturi şi violenţe în sat s-a redus simţitor pe timpul mandatului său. Totodată, în calitate de primar ţărănist, Draganov încearcă să ajute ţăranii săraci.

Pe lângă faptul că a deţinut funcţia de primar în Basarabia interbelică, Ştefan Draganov era şi un bun gospodar. El deţinea 15,5 hectare de pământ, beneficiind de reforma agrară din 1924, înfăptuită de guvernul român şi apreciată la acea vreme drept cea mai radicală reformă agrară din Europa. După calculele efectuate de celebrul istoric britanic al relaţiilor agrare David Mitrany, originar din România, pentru întreţinerea unei persoane era nevoie de 5 hectare de pământ. Draganov era căsătorit, avea dpi copii şi, prin urmare, îşi asigura doar strictul necesar din exploatarea pământului.

Este curios faptul de ce biografia lui Draganov interesează atât de mult organele poliţiei politice ale Uniunii Sovietice, imediat după ocuparea Basarabiei în 28 iunie 1940.

GĂGĂUZUL ROMÂN, INDIZERABIL

În primul rând, pentru că Draganov era găgăuz, iar faptul că un reprezentant al minorităţilor etnice din Basarabia interbelică a fost ales primar pe listele unui partid democratic românesc contrazicea paradigma ideologică a regimului, potrivit căreia administraţia de la Bucureşti ar fi promovat o politică de discriminare etnică şi exploatare socială a populaţiei locale, în special a minoritarilor. Însăşi existenţa lui Draganov era un atentat la dogma partidului comunist.

În al doilea rând, pentru că regimul sovietic îi percepe drept periculoşi pe toţi cei care gândesc liber, au o anumită experienţă politică, adică ştiu să vorbească cu oamenii, să le asculte păsul şi să-i ajute la rezolvarea problemelor cotidiene. Regimului comunist îi este frică de revolte populare şi încearcă să decapiteze orice eventuali lideri de opinie care ar putea organiza masele în lupta contra ocupantului. Draganov este, ca şi Constantin Leancă (despre care am vorbit în materialul de săptămâna trecută), un fost membru al unui partid democratic românesc, iar regimul sovietic nu făcea niciun fel de deosebire şi numea drept partide „fasciste" şi „contrarevoluţionare" orice formaţiune politică alta decât cea comunistă.

CONDAMNAT FĂRĂ PROBE

În simulacrul de proces, autorităţile sovietice nu reuşesc să adune probe compromiţătoare contra lui Ştefan Draganov. Securiştii sovietici au încercat să obţină mărturii false precum că Draganov ar fi maltratat populaţia locală în timpul mandatului său de primar, în anii 1931-1932. N-au reuşit însă. Drept urmare, la 13 septembrie 1940, dosarul său este transmis Consfătuirii Speciale din cadrul NKVD-ului, structură care reprezenta un organ extrajudiciar, adică nu opera cu probe, ci cu etichetări cu caracter ideologic, care, în ultimă instanţă, stăteau la baza condamnărilor.

L 4 noiembrie 1940, organul menţionat îl condamnă pe Ştefan Draganov la opt ani de muncă forţată într-un lagăr din Rusia, invocând acelaşi articol 54, punct 13, din Codul Penal al RSS Ucrainene, ca şi în cazul lui Constantin Leancă: „activitate contrarevoluţionară". Merită reţinută formula din verdict: „a respectat legile statului român". Nu ştim deocamdată ce s-a întâmplat cu familia lui Ştefan Draganov.
De regulă, membrii familiei erau deportaţi în aşezări speciale. În „Cartea Memoriei", un catalog al victimelor regimului totalitar comunist, întocmit de istoricul Elena Postică, nu se regăsesc numele soţiei şi a celor doi copii ai lui Ştefan Draganov, ceea ce ne face să presupunem că aceştia au reuşit să scape de represiuni. Ştefan Petru Draganov a fost reabilitat post-mortem, în 1991, printr-o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Din dosarul de acuzare din 13 septembrie 1940

Ştefan Draganov, în calitate de membru activ al Partidului Naţional Ţărănesc din România, în timpul campaniei electorale pentru alegerea organelor puterii din România, a făcut agitaţie activă în rândurile populaţiei în interesele acestui partid, în scopul înşelării poporului truditor.
Ca membru activ al Partidului Naţional Ţărănesc, din 1931 până în 1932, Ştefan Draganov a deţinut funcţia
de primar al satului Tatar-Copceac, iar în calitate de primar a executat legile statului român (...)."