Anastasia Lazariuc cântă miercuri la Chişinău: „Revenirea acasă îmi provoacă nu doar bucurii, ci şi tristeţe - mulţi dintre prietenii mei nu mai sunt în viaţă“
0
Pe 23 octombrie, Anastasia Lazariuc va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale pe scena Palatului Naţional din Chişinău. Cu acest prilej, artista ne-a vorbit despre realizări, despre regrete şi despre emoţiile pe care i le trezesc vizitele acasă.
"Adevărul": Miercuri veţi susţine un concert la Palatul Naţional „Nicolae Sulac“. Ce surprize pregătiţi pentru public şi ce atmosferă vă doriţi?
Anastasia Lazariuc: Mă aştept şi la surprize pentru mine. Bunăoară, mai mulţi artişti tineri vor cânta piesele mele. Am salutat această idee, dar nu ştiam dacă tinerii îşi doresc genul acesta de muzică. Până la urmă, mă bucură prezenţa lor în spectacol şi sunt curioasă să-mi ascult piesele interpretate în alt stil. La concert, publicul va fi cel care va da nota, fiindcă pentru mine orice ieşire pe scenă este un nou examen şi un nou început. Toată viaţa am fost într-un examen, e provocarea pe care am ales-o. Pe lângă cei tineri, eu voi cânta alături de Iurie Sadovnic, Vitalie Dani, Olga Ciolacu şi Cristian Aldea-Teodorovici. Revenirea acasă îmi provoacă nu doar bucurie, ci şi tristeţe – mulţi dintre prietenii mei şi cei cu care am colaborat cândva nu mai sunt în viaţă. E dramatic să ştii că oamenii cu care ai lucrat şi ai trăit emoţii puternice nu mai există... Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Anatol Ciocanu, Dumitru Matcovschi, Anatol Roşcovanu... S-au dus atât de repede!.. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe toţi alături, dar asta este viaţa. Important e ceea ce lăsăm în urma noastră, iar cei plecaţi au făcut lucruri minunate.
Muzica mi-a fost întotdeauna ca un refugiu, mă ajută să trec peste problemele vieţii.
Aţi numit concertul „Seară Albastră“, e titlul renumitei piese pe versurile lui Anatol Ciocanu. Este şi acesta un omagiu celor plecaţi sau o nostalgie?
Este o piesă care a rezistat în timp fără a fi promovată artificial, un cântec care a plăcut lumii, ca şi „Ca prima oară“ sau „Fuga-fuga“. Chiar dacă au fost perioade când nu le-am cântat, mă bucur că o fac alţi artişti. Ştiu că unii se supără când piesele lor sunt interpretate de altcineva, dar eu consider că aceasta este o dovadă de egoism. O piesă nu se face pentru un anumit cântăreţ, ci pentru public. Important e ca oamenilor să le placă, ei judecă cine a cântat mai bine.
Urmează şi premiera piesei „Satele Moldovei“ pe care aţi realizat-o împreună cu trupa Akord. Cum aţi colaborat cu băieţii?
În cântec este abordată problema satelor din Moldova, a aşezărilor care se sting, suferă şi sunt părăsite de oamenii care pleacă în căutarea unei vieţi mai bune. Am avut o colaborare foarte plăcută. La început am fost puţin sceptică, pentru că m-am temut să nu cad în extrema ridicolului printr-un duet cu tinerii. Totuşi, băieţii mi-au prezentat piesa pe Skype. Unul dintre ei cânta, iar altul îl acompania la pian. Textul m-a impresionat atât de mult, încât recunosc că am lăcrimat. Am rămas copleşită, poate pentru că sunt departe de casă. Cântecul are un mesaj foarte puternic, de aceea am acceptat cu drag să imprim piesa. Abia aştept să văd ce reacţie va avea publicul la concert.
Piesa „Satele Moldovei“ interpretată de Anastasia Lazariuc alături de băieţii din trupa Akord
Atâta timp cât sunt înconjurată de oameni pozitivi, de oameni care mă ţin minte, simt că trăiesc la maxim.
Aţi spus anterior că întotdeauna cântaţi pentru oamenii simpli...
Aşa este, mereu când lansez o piesă nouă şi vreau să văd ce reacţii trezeşte, nu merg la un specialist. El va privi lucrurile din altă perspectivă, se va uita la armonie, la acorduri sau la intensitate. Un om simplu însă va spune ceea ce crede. Cei mai obiectivi critici ai mei sunt copiii, prietenii sau cunoscuţii care nu sunt muzicieni.
Ce emoţii vă trezeşte revenirea acasă?
De fiecare dată când vin, în primele zile trăiesc o nostalgie după momentele din trecut, iar pe urmă mă simt plină de energie, mai puternică, mai sigură pe mine. Mă bucur că oamenii din jur nu m-au uitat şi mă susţin, mă bucur că piesele mele mai sunt difuzate, că mă arată la TV. Atâta timp cât sunt înconjurată de oameni pozitivi, de oameni care mă ţin minte, simt că trăiesc la maxim.
Se încarcă comentariile...
