Analişti: Dacă PD votează moţiunea de cenzură, e ca şi cum şi-ar trage un glonţ în picior, iar PL va trebui să explice alegătorilor de ce s-a asociat cu mafia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
marian lupu

În cazul în care Partidul Democrat va vota moţiunea de cenzură împotriva Executivului în care sunt proprii miniştri, e ca şi cum şi-ar trage un glonţ în picior, consideră analistul Anatol Ţăranu. Alţii sunt de părere că PD îşi sapă groapa singur.

Anatol Ţăranu spune că politicienii trebuie să cântărească foarte meticulos cum vor acţiona la şedinţa de astăzi a Parlamentului, când urmează să fie examinată moţiunea de cenzură înaintată de PCRM.

„În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, ne putem aştepta că favoriţi vor fi Vlad Filat şi Vladimir Voronin. O majoritate parlamentară va fi creată fie în jurul comuniştilor, fie în jurul liberal-democraţilor. O înţelegere între cele două partide este exclusă, PLDM nu va accepta deoarece îşi şifonează imaginea, la fel şi comuniştii”, a spus directorul „Politicon”.

Anatol Ţăranu crede că, dacă alegerile parlamentare anticipate vor fi provocate acum, liberalii vor avea o campanie electorală foarte complicată, deoarece vor avea de dat multe explicaţii, în special de ce au permis să se asocieze cu mafia, scrie Info-Prim Neo.

„Partidul Liberal va avea o campanie grea, dar alegătorii săi cred că îi vor asigura locul în Parlament, dar liberalii nu vor avea mai multe locuri decât acum”, crede analistul. În cazul PDM situaţia e mai complicată. O nouă campanie electorală ar putea fi un eşec total pentru democraţi, spune Anatol Ţăranu.

Politologul Mihai Cernencu consideră că liderul democraţilor, Marian Lupu, este privit de către electorat ca un renegat. Lupu a părăsit anterior Partidul Comuniştilor, iar acum, dacă va insista pe demiterea Guvernului şi va vota împreună cu PCRM, s-ar putea să nimerească în propria capcană, a declarat Cernencu, solicitat de Info-Prim Neo.

„Nu cred că Republica Moldova are ceva de câştigat după aplicarea moţiunii de cenzură. Nu cred că oamenii ar fi fericiţi să meargă într-o nouă campanie electorală. PDM se crede în forţă, că are bani, dar nu cred că va câştiga atât de multe voturi. Ambasadorul UE, Dirk Schuebel, spune că Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate în niciun caz, ar fi o catastrofă. Vom rata ultima rundă de negocieri, nu vom reuşi nici să parafăm Acordul de Asociere”, a subliniat Mihai Cernencu.

Cernencu nu cunoaşte vreo experienţă în care o formaţiune care are miniştri în Guvern să ceară demisia prim-ministrului. „Demisia premierului, conform Constituţiei, automat trimite tot Cabinetul de miniştri în demisie. Interesele meschine de grup trebuie oprite, îmi pare cu totul iresponsabil să-ţi dai jos propriul Guvern”, a mai spus Mihai Cernencu.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite