Ana Revenco: Dacă cetăţenii nu vor respecta restricţiile antiepidemice, vom aplica amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Revenco

Ministerul Afacerilor Interne a planificat un şir de acţiuni pentru următoarele săptămâni în legătură cu deciziile Comisiei Naţionale Extraordinare de  Sănătate Publică. Planul prevede două etape: prima vizează informarea şi prevenirea populaţiei, iar a doua – aplicarea amenzilor. Vor fi desfăşurate misiuni de prevenire şi control, cu accent sporit pe zonele aglomerate, în orele de vârf, pe întreg teritoriul ţării şi, în special, în Chişinău.

„Am solicitat mobilizarea tuturor armelor – Poliţia, Carabinierii, Poliţia de Frontieră şi Salvatorii – uniţi într-un scop unic de a preveni răspândirea tulpinii Omicron (a virusului SARS-CoV-2)”, a declarat Ana Revenco, ministrul afacerilor interne, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Conducătorii subdiviziunilor vor asigura activitatea neîntreruptă a misiunilor, prin dublarea echipelor de patrulare implicate prin ture, mai ales acolo unde există potenţial de producere a aglomeraţiilor – pieţe, staţii şi mijloace de transport public, centre comerciale, centre de agrement şi alte zone publice.

Acţiunile de prevenire înseamnă „dialog activ”, cu participarea administraţiei publice locale, administratorilor mall-urilor şi centrelor comerciale de agrement şi a celor comerciale, a pieţelor, a reprezentanţilor HoReCa şi a altor factori decizionali, inclusiv prestatori de servicii. Se va dialoga referitor la regulile pandemice şi la respectarea acestora.

„Vom monitoriza activ activitatea de comerţ în puncte şi centre comerciale. Vom preîntâmpina administratorii de mall-uri, pieţe, ai transportului public, asupra respectării regulilor, în special monitorizarea fluxului de cetăţeni, cu respectarea numărului stabilit de persoane”, a menţionat Ana Revenco. Angajaţii MAI vor desfăşura întruniri cu angajaţii întreprinderilor de gestionare a transportului public – în parcurile de autobuze şi troleibuze. Vor fi monitorizare staţiile şi unităţile de transport public. Vor şi atenţionaţi pasagerii în toate oraşele unde există transport în comun. Vor fi atenţionaţi administratorii locaţiilor de agrement cu privire la respectarea programului de activitate. Prima etapă, de informare şi prevenire, va dura câteva zile.

O altă componentă a misiunilor de prevenire este ajutorarea medicilor. „La nivel local, inspectorii de sector vor fi orientaţi spre a ajuta medicii de familie în monitorizarea persoanelor plasate în autoizolare”, a specificat ministrul. Ridicarea gradului de responsabilizare a agenţilor economici va avea loc prin înmânarea prescripţiilor şi avertizării contra semnătură.

„În cazul în care regulile anti-pandemice nu vor fi respectate, vom fi nevoiţi să aplicăm amenda”, a specificat ministrul. Aceasta va fi etapa a doua a planului de acţiuni. Anul trecut suma amenzilor aplicate a constituit un milion de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite