Activistul civic din regiunea transnistreană, condamnat pentru că a criticat Rusia, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor

0
0

Victor Pleșcanov ar fi încercat să se sinucidă în pușcăria din stânga Nistrului. Anunțul a fost făcut de reprezentanții asociației Promo-LEX, care au solicitat eliberarea urgentă a acestuia.

Un activist civic ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în pușcărie. FOTO: Arhivă
Un activist civic ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în pușcărie. FOTO: Arhivă

,,Nu se cunoaște care ar fi fost starea de sănătate a acestuia la moment, deoarece accesul rudelor este respins. Se cunoaște doar faptul că deținutul și-ar fi tăiat venele, fiind în detenție solitară”, au anunțat reprezentanții asociației. 

Reprezentanții asociației Promo-LEX, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile, au venit cu un apel către autoritățile constituționale și misiunile diplomatice.

  1. Acțiune urgente pentru elucidarea situației medicale a lui Victor Pleșcanov și a condițiilor în care acesta este deținut;
  2. Obținerea accesului necondiționat al unui medic independent;
  3. Continuarea eforturilor pentru eliberarea din detenția arbitrară a lui Victor Pleșcanov;
  4. Informarea opiniei publice despre măsurile luate pe acest caz”.

Angajații instituțiilor vizate nu au venit, deocamdată, cu o reacție. 

,,Deținut în condiții inumane și degradante”

Potrivit reprezentanților Promo-LEX, în data de 13 octombrie, Victor Pleșcanov a fost transferat în instituția privativă de libertate de tip colonie din cadrul închisorii numărul 3 din orașul Tiraspol, pentru că s-a împotrivit să muncească după gratii. Recent, însă a fost transferat pe un termen de 15 zile în izolatorul disciplinar de la subsolul pușcăriei, în ,,care condițiile sunt mai proaste, iar persoanele sunt deținute solitar în condiții inumane și degradante”.

Victor Pleșcanov, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare, pentru incitare la extremism. ,,A fost condamnat la Tiraspol pentru postări critice pe rețelele sociale în adresa armatei ruse și a administrației de facto”, potrivit Promo- LEX. 

Sentință cu semne de întrebare

Sentința a fost dictată de așa-numita judecătorie a orașului Tiraspol, în data de 26 septembrie, iar reprezentanții Biroului politici de reintegrare din cadrul Guvernului de la Chișinău au condamnat acțiunile de condamnare. 

,,Condamnăm cu fermitate acțiunile inumane și ilegale ale Tiraspolului care contravin nu doar spiritului legii dar și bunului simț. Imediat ce am aflat despre acest caz a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol cu solicitarea de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului, Victor Pleșcanov, eliberarea necondiționată din detenție și transmiterea tuturor materialelor pe acest caz către organele de drept competente ale Republicii Moldova”, au declarat aceștia. 

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri