Accesul în terminalul Aeroportului Chişinău, permis doar pentru personal şi pasageri
0
Începând cu data de 1 august, accesul în terminalul Aeroportului Internaţional Chişinău este permis doar pentru personalul aeroportuar şi pentru persoanele participante la traficul transfrontalier. Vor fi stabilite coridoare separate pentru intrarea şi ieşirea din aeroport, transmite IPN.
Poliţia de Frontieră precizează că se va permite intrarea în Aeroport în baza prezentării biletului şi a documentului de călătorie, controlul cărora va fi efectuat de către reprezentaţii administraţiei aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul documentelor de călătorie şi cel de securitate, urmând aşteptarea cursei în sala sterilă.
Primul filtru de control de securitate va fi la intrarea în aeroport, unde poliţiştii de frontieră vor asigura controlul scanat al bagajelor de mână, dar şi al valizelor. Oamenii sunt îndemnaţi să vină din timp la aeroport ca să dispună de timpul necesar pentru toate procedurile aeroportuare.
Instituţia mai precizează că este interzisă staţionarea automobilelor în preajma aeroportului. Parcarea este permisă în locurile special amenajate unde accesul va fi asigurat de către administraţia aeroportuară prin controlul şi verificarea maşinilor suplimentar.
Echipajele mixte INSP şi IGC vor patrula zilnic în proximitatea aeroportului şi vor interveni cu suportul necesar în asigurarea securităţii aeroportuare. Măsurile sunt luate după multiplele alerte cu bombă care au perturbat în repetate rânduri activitatea aeroportului.