Washingtonul acordă un ajutor de un milion de dolari supravieţuitorilor puternicului seism din Pakistan
Statele Unite au anunţat joi că au acordat un ajutor de un milion de dolari supravieţuitorilor puternicului seism care a lovit cu o zi înainte sud-vestul Pakistanului, făcând peste 300 de morţi.
Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională (USAID), "a acordat un ajutor iniţial de un milion de dolari pentru nevoile imediate ale celor care au fost afectaţi de seism", a anunţat agenţia într-un comunicat.
Acest ajutor va fi distribuit prin organisme neguvernamentale şi internaţionale, a precizat organizaţia americană, care depinde de Departamentul de Stat.
Administratorul USAID, dna Henrietta Fire, a precizat că agenţia continuă "să supravegheze situaţia şi este pregătită să furnizeze un ajutor suplimentar dacă este necesar".
Seismul de magnitudine 6,4 pe scara Richter i-a surprins în somn miercuri în zori pe locuitorii acestei regiuni sărace şi muntoase. Unele sate, ca Wam, au fost rase aproape complet de pe suprafaţa pământului.
Corturi, pături, alimente şi material medical au început să sosească miercuri, dar în număr insuficient. Numeroşi supravieţuitori au petrecut o primă noapte în aer liber în ger, în pofida mobilizării armatei şi a unor organizaţii caritative
În afară de Statele Unite, Canada şi India s-au declarat pregătite să trimită ajutoare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că trimite un ajutor de urgenţă pentru 50.000 de persoane, informează AFP, citată de Agerpres.





















































