VIDEO Violenţe în Turcia după ce statul a preluat controlul unui important ziar de opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia turcă a descins, vineri, la birourile ziarului Zaman, după ce instanţa a plasat publicaţia sub controlul statului. Decizia a stârnit un val puternic de proteste, iar susţinătorii ziarului au ieşit în stradă şi s-au ciocnit cu forţele de ordine.

Poliţia a intrat în sediul ziarului din Istanbul vineri seară, fiind nevoită să folosească gaze lacrimogene împotriva miilor de protestatari care s-au adunat afară. Mai mulţi susţinători ai publicaţiei au fost arestaţi, relatează Reuters.

Ziarul Zaman este legat de mişcarea Hizmet, a clericului Fethullag Gulen, care în prezent locuieşte în SUA. Autorităţile turce spun că mişcarea este una teroristă care îşi propune să dărâme regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. În trecut, Gulen a fost un aliat al lui Erdogan.

Evenimentele s-au desfăşurat după de justiţia a decis, vineri, că Zaman, un ziar de mare tiraj, ar trebui condus de administratori speciali. Nicio explicaţie oficială nu a fost oferită.

Ulterior, sute de suporteri ai publicaţiei s-au adunat la redacţie pentru a protesta, iar poliţia a fost nevoită să folosească tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

„Guvernul turc a confiscat una dintre ultimele voci critice ale zării, Zaman... Este sfârşitul democraţiei”, a scris pe Twitter Emre Soncan, unul dintre jurnaliştii influenţi ai publicaţiei, citat de BBC.

„Este un obicei, în ultimii trei-patru ani, ca oricine vorbeşte împotriva politicilor guvernului să se confrunte ori cu cazuri în instanţă sau închisoare, ori cu controlul guvernului. Este o perioadă întunecată pentru ţara noastră şi pentru democraţia noastră”, a spus şi Abdulhamit Bilici, redactorul-şef al publicaţiei.

Zaman este cel mai bine vândut ziar din Turcia, cu un tiraj zilnic de 650.000 de exemplare. 

Înregistrări publicate pe site-ul publicaţiei arată cum forţele de poliţie i-au îmbrâncit pe protestatarii care fluturau steaguri ale Turciei şi pancarte cu mesajul „Jos mâinile de pe ziarul meu”, înainte ca totul să fie învăluit într-un nor de gaze lacrimogene.

    

image

FOTO Abdullah Bozkurt / Twitter

UE şi SUA condamnă comportamentul Turciei

„Zaman Media Group este redus la tăcere în Turcia. Atacul la libertatea presei continuă, din păcate”, a scris pe Twitter Kati Piri, raportor al Parlamentului European pentru Turcia.

Şi Departamentul de Stat al SUA spune că preluarea controlului asupra publicaţiei este „ultima dintr-o serie de acţiuni judiciare îngrijorătoare implementate de guvernul turc”.

Preluarea ostilă a cotidianului Zaman vine la doar două zile după ce Curtea Constituţională a Turciei a decis eliberarea din detenţie a doi jurnalişti acuzaţi de dezvăluirea unor secrete de stat. Can Dundar şi Erdem Gul, de la ziarul Cumhuriyet, au fost reţinuţi în noiembrie după ce au dezvăluit că guvernul Turciei a furnizat arme teroriştilor din Siria. Cei doi riscă să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Anul trecut, alte două ziare şi două televiziuni au fost puse sub controlul statului din cauza presupuselor legături cu mişcarea Hizmet.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite