VIDEO Cel puţin 25 de morţi şi zeci de răniţi, după un accident de tren în Cairo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 25 de persoane au murit şi câteva zeci au fost rănite, după ce un tren a intrat cu viteză într-o barieră de la principala staţie de tren din Cairo. Rezervorul de combustibil a explodat, declanşând un incendiu puternic, informează The Guardian.

Ministrul egiptean al Transporturilor, Hisham Arafat, a demisionat la câteva ore după ce prim-ministrul Mostafa Madbouly a promis că va exista un răspuns dur dacă se va dovedi că incidentul a avut loc din neglijenţă. Egiptenii se plâng de mult timp de faptul că guvernul nu a reuşit să rezolve problemele cronice legate de transport şi să îmbunătăţească căile ferate care nu sunt întreţinute cum ar trebui.

Oficialii de la căi ferate au declarat că trenul care avea un singur vagon mergea cu o viteză prea mare atunci când s-a ciocnit frontal cu bariera. Cel puţin 47 de persoane au fost rănite, multe dintre ele suferind arsuri grave şi fiind în stare critică.

Explozia şi focul au afectat oamenii de pe peron, în staţia aglomerată Ramses, din zona centrală a oraşului Cairo. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care trenul s-a izbit de barieră şi a explodat.

Există suspiciuni că conductorul ar fi accelerat, înainte de a sări din locomotivă.

Premierul Madbouly, care a ajuns repede la faţa locului, a promis un răspuns ferm: „Orice persoană care se va dovedi vinovată de neglijenţă va răspunde în faţa legii şi pedeapsa va fi severă.” Oficialii dau vina deseori pe mentenanţa deficitară a reţelei de căi ferate, din cauza neglijenţei de zeci de ani şi a lipsei de fonduri.

La câteva ore după incident, cabinetul premierului a anunţat că prim-ministrul a acceptat demisia ministrului Transporturilor, Arafat.

Procurorul general al Egiptului a ordonat o investigaţie amănunţită şi a trimis o echipă de anchetatori în staţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite