Un şarpe veninos a fost găsit la bordul unui avion pe ruta Sydney-Tokio
0370 de pasageri au fost nevoiţi să petreacă noaptea într-un hotel din aeroport după ce la bordul avionului care se pregătea se decoleze a fost găsit un şarpe mandarin.
Aparatul de zbor aparţine operatorului aerian Qantas, iar personalul de bord a evacuat imediat avionul. Şarpele a fost prins şi eutanasiat pentru că „astfel de reptile exotice pot purta viruşi care nu se găsesc în Australia”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru „Guardian Australia”.
Deşi şarpele avea doar 20 de centimetri - această specie ajunge să aibă, la maturitate, 1,4 metri -, pasagerilor nu li s-a mai permis accesul în avion, care a fost supus unor verificări amănunţite de teamă să nu mai existe şi alte reptile a bord.
Qantas nu se află la primul incident cu un şarpe. În ianuarie, un piton de trei metri a zburat pe aripa unui avion Qantas de la Cairns până în Papua Noua Guinee. Atunci când aparatul a aterizat, în Port Moresby, reptila a fost găsită îngheţată.