Un fost parlamentar ostatic FARC din 2002 a fost eliberat de armata columbiană | adevarul.ro

Un fost parlamentar ostatic FARC din 2002 a fost eliberat de armata columbiană

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fostul parlamentar Oscar Tulio Lizcano, deţinut de gherila FARC din august 2002, a fost eliberat duminică de armata columbiană, relatează AFP, citată de NewsIn.

Secretarul guvernului provinciei Calad, de unde a fost răpit alesul, Henry Murillo, a confirmat vestea.

Lizcano a fost eliberat "din jungla din apropiere de San Jose del Palmar. Armata şi poliţia au reuşit, într-o operaţiune comună, să-l elibereze pe doctorul Lizcano", a spus el.

Dacă modus operandi al operaţiunii este confirmat, ar fi a doua operaţiune militară reuşită de eliberare a prizonierilor politici ai FARC de la începutul anului.

La 2 iulie, militarii columbieni au eliberat 15 ostatici, printre care pe Ingrid Betancourt, aflată în captivitate de mai mult de şase ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite