Un alt caz de infectare cu noua variantă de mpox a fost confirmat în Marea Britanie
0Un nou caz de infecție virală cu noua tulpină a mpox, cunoscută înainte ca variola maimuței, a fost detectat în Marea Britanie. Declarația a fost făcută vineri, de Agenția Britanică de Securitate a Sănătății (UKHSA). Este al optulea caz confirmat din octombrie, anul trecut, pe acest teritoriu, informează Reuters.

Potrivit UKHSA, pacientul a fost diagnosticat la Londra după ce s-a întors recent din Uganda, unde varianta virusului se transmite comunitar. Autoritățile au precizat că acest caz nu are legătură cu cele anterioare depistate în Marea Britanie.
„În contextul epidemiei din unele părți ale Africii, ne așteptăm să vedem cazuri ocazionale importate cu noua tulpină mpox în Regatul Unit”, a adăugat UKHSA.
Mpox este o boală virală care poate fi transmisă de la animale la oameni, dar și prin contact fizic direct cu o persoană infectată. Simptomele includ manifestări asemănătoare gripei și erupții cutanate purulente. Deși majoritatea cazurilor sunt ușoare, în anumite circumstanțe, boala poate fi fatală.
Endemică de decenii în anumite regiuni ale Africii, o variantă mai ușoară a virusului s-a răspândit global în 2022, în principal prin contact sexual, determinând Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să declare o urgență de sănătate publică.
Anul trecut, peste 14.000 de cazuri de infectare cu noua tulpină de mpox au fost raportate în Africa, potrivit OMS, iar mai multe cazuri au fost identificate și în Europa.