Trump: Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică, ucis în cursul unei operaţiuni antiteroriste în Yemen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), Qassim al-Raymi, în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului în Yemen, relatează Reuters şi AFP.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre", a declarat Trump, potrivit unui comunicat.

„Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua Al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupuri le reprezintă pentru securitatea noastră naţională", a spus Donald Trump, fără a preciza când a fost ucis Qassim al-Raymi.

„La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qassem al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)'', a anunţat de asemenea într-un comunicat Casa Albă, notează AFP.

Potrivit executivului american, al-Raymi s-a alăturat Al-Qaida în anii '90, acţionând în Afganistan pentru Osama bin Laden.

Grupul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, şi în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE.

AQPA a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. „Într-un discurs audio al liderului său, Qasim al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”, a informat SITE. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite