Statul Islamic, în criză de doctori. Teroriştii vor să recruteze chiar şi studenţi la medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul Islamic se confruntă cu o criză acută de doctori
Statul Islamic se confruntă cu o criză acută de doctori

Un luptător al Statului Islamic originar din Marea Britanie a scris pe blogul său personal că mulţi dintre membrii grupării teroriste mor din cauză că nu au acces la asistenţă medicală de specialitate.

Într-o scrisoare deschisă prin care încearcă să convingă musulmani să se alăture Statului Islamic, Omar Hussain deplânge decesele cauzate de lipsa de doctori şi asistente medicale, relatează Daily Mail.

Autorul semnează cu pseudonimul Abu Saeed Al-Britani, şi le spune potenţialilor viitori colegi că recompensele pe care le vor primi după moarte sunt mult mai importante decât salariile pe care le-ar putea obţine în sistemele medicale din Vest.

Scrisoarea a fost publicată în mai, dar a fost tradusă recent. 

Hussein, care a locuit cu mama sa în Marea Britanie şi a lucrat ca paznic, recunoaşte că, după începerea „jihadului”, mulţi doctori din teritoriile controlate de Statul Islamic au fugit în Turcia sau peste hotare.

„Am fost în spitale peste tot în stat şi multora le lipsesc doctorii calificaţi pentru această meserie. Am văzut mulţi recruţi învăţându-i pe alţii cum să trateze răni şi multe erori sunt comise de aceste ajutoare neexperimentate. Asistenţa, îngrijirea şi supravegherea multor fraţi nu este verificată”, scrie jihadistul.

În încercarea de a-i convinge pe doctori să se alăture grupării teroriste, al-Britanni recunoaşte că, de multe ori, luptători neinstruiţi participă la intervenţii chirurgicale.

„Nu e nevoie să fii expert ca să faci diferenţa aici. Chiar şi cineva cu un an sau doi de studii ar fi un mare ajutor”, mărturiseşte luptătorul ISIS.

„Avem fraţi care nu au studiat nimic, dar din cauza lipsei de doctori ajută în spitale, şi de multe ori, chiar în operaţii majore. Salariile de aici nu sunt atât de mari ca cele din Vest, dar trăim pentru viaţa aceasta sau pentru cea de apoi? Sunt banii mai importanţi decât viaţa fraţilor voştri musulmani?”, îi întreabă el pe potenţialii recruţi.

Deşi a fost scrisă în aprilie, scrisoarea arată că ISIS are probleme din ce în ce mai mari de a gestiona teritoriile pe care le controlează în Siria şi Irak.

Organizaţia teroristă a pierdut, recent, oraşul Ramadi, şi este atacată constant din aer de Statele Unite, Franţa, Rusia şi Marea Britanie.

Omar, Jihadistul problemă

Omar Hussain a devenit cunoscut anul trecut, în martie, după ce s-a plâns pe Twitter despre greutăţile vieţii de burlac în cadrul Statului Islamic.

image

Omar Hussain, cunoscut şi ca Abu Saeed Al-Britani FOTO Daily Mail

Acesta a mărturisit că are probleme în a realiza cele mai mărunte sarcini, de la prepararea mâncării la spălarea propriilor haine, şi că îşi doreşte cu disperare o soţie.

Într-unul dintre aceste mesaje, teroristul se plânge că a pierdut 50 de minute pentru a curăţa zece cartofi, iar în altul se declară foarte fericit după ce a mâncat o bomboană cu ciocolată.

Ulterior, Omar a revenit pe reţelele sociale cu o nouă serie de plângeri.

El a mărturisit că colegii săi jihadişti fură mâncare din frigider şi pantofi, că nu au maniere la masă şi că nu ştiu să stea la coadă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite