Statele Unite sunt pregătite să ofere garanţii scrise că scutul antirachetă nu vizează Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite sunt pregătite să furnizeze garanţii scrise că scutul antirachetă din Europa nu vizează Rusia. Declarația a fost făcută de Ellen Tauscher, emisar special al SUA pentru stabilitate strategică şi apărare antirachetă, într-un interviu pentru publicaţia rusă „Rosiskaia Gazeta", relevă RIA Novosti.

„Statele Unite sunt pregătite să furnizeze asemenea garanţii scrise (...). În plus, Washingtonul va contribui la oferirea de către NATO a unor garanţii similare în cadrul cooperării politice cu Rusia privind scutul antirachetă", a declarat Tauscher.

Washingtonul nu va accepta însă nicio restricţie în domeniul apărării antirachetă, a subliniat Tauscher, notează Mediafax.

Oficiali americani au anunţat în mai multe rânduri că sistemul american de apărare antirachetă din Europa nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Moscova vrea însă ca Washingtonul şi NATO să semneze un acord juridic din care să reiasă că scutul nu va fi îndreptat împotriva ruşilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite