Sfârşitul dinastiei Castro. Cuba se pregăteşte pentru un nou preşedinte INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raul Castro, aflat la conducerea Cubei de 12 ani, urmează să-i predea joi ştafeta succesorului său. Şi, pentru prima oară de decenii încoace, preşedintele nu va mai purta uniforma verde măslinie şi nici nu va mai conduce Partidul Comunist Cubanez.

Adunarea Naţională cubaneză s-a întrunit miercuri, cu o zi mai devreme decât era prevăzut, pentru a demara procedura în vederea desemnării următorului preşedinte al Cubei, deschizând astfel calea unei tranziţii istorice după şase decenii în care fraţii Castro au deţinut puterea.

Sesiunea parlamentară urmează să se desfăşoare timp de două zile, prima fiind consacrată instalării celor 605 deputaţi aleşi la legislativele din martie. Şedinţa se va încheia joi, prin alegerea, din rândul deputaţilor, a celor 31 de membri ai Consiliului de Stat şi, simultan, a preşedintelui acestui organ executiv suprem - care-i va succede lui Raul Castro.

Stabilită de mai multe luni, această dată de 19 aprilie corespunde celei de-a 57-a aniversări a victoriei din Golful Porcilor în faţa trupelor anticastriste susţinute de Washington, în 1961.

Însă nu este aşteptată nicio surpriză în privinţa noului preşedinte. Deputaţii ar urma să-l aleagă în această funcţie pe numărul doi al guvernului - Miguel Diaz-Canel, în vârstă de 57 de ani, un civil care nu a cunosut revoluţia castristă din 1959.

Totuşi, Raul Castro, care are acum 86 de ani, nu va renunţa la toate funcţiile sale. El va rămâne secretar general al puternicului Partid Comunist Cubanez până în 2021, pentru a ţine situaţia sub control în contextul numeroaselor provocări presupuse de perioada de tranziţie. 

De la Revoluţia din 1959, Cuba a cunoscut o singură tranziţie veritabilă la vârf. În 2006, după 40 de ani de putere, bolnav fiind, Fidel Castro i-a predat ştafeta fratelui său mai mic, Raul, care a stat vreme îndelungată în umbra lui.

În 2008, când Fidel a renunţat oficial la preşedinţia Consiliului de Stat din cauza problemelor sale de sănătate, după aproape o jumătate de secol la conducerea ţării, Raul declara: „Fidel este de neînlocuit, doar dacă nu îl înlocuim toţi împreună“.

O alianţă istorică

Fraţii Castro au scris o istorie unică în materie de cooperare la vârf, reuşind să reziste mai mult de o jumătate de secol adversităţii superputerii americane, aflată la numai 150 de kilometri nord de insulă, aminteşte „Le Point“.

Pentru mulţi, această alianţă de neclintit între Fidel şi Raul a fost cea care permis Cubei să supravieţuiască nu numai atacurilor „inamicului imperialist“ american, după cum spuneau ei, ci şi decăderii „fratelui sovietic mai mare“, intrat în agonie la sfârşitul anilor ’80.

După preluarea puterii, Raul Castro, care are acum 86 de ani, a angajat Cuba într-o tranziţie istorică, demarând reforme ce păreau cândva de neconceput. A deschis ţara economiei de piaţă, permiţându-le cubanezilor să-şi vândă maşinile şi locuinţele şi încurajându-i să părăsească sectorul public pentru a deveni lucrători independenţi.

Însă această „actualizare“ despre care el spune că „schimbă ceea ce trebuie schimbat“ într-un model economic învechit este departe de a fi suficientă. Din 2016, Cuba are dificultăţi serioase în a-şi relansa economia, în contextul emborgoului american şi al problemelor cu care se confruntă aliata sa Venezuela.

În 2013, Raul a ridicat şi severele restricţii impuse de 50 de ani celor care doreau să călătorească şi a eliberat deţinuţi politici, preferând o represiune mai puţin axată pe condamnări dure, relevă AFP. 

Dar, mai presus de toate, Raul Castro, adept al unei diplomaţii pragmatice, a fost artizanul unei apropieri de SUA ce a fost considerată multă vreme imposibilă, iniţiind la sfârşitul lui 2014 un dezgheţ al relaţiilor cu Washingtonul, pus astăzi sub semnul întrebării de către administraţia Trump. 

Un civil născut după Revoluţie

Acum, Raul îi cedează locul unui reprezentant al noii generaţii, prim-vicepreşedintele său Miguel Diaz-Canel, un civil în vârstă de 57 de ani.

Numărul doi al regimului din 2013, acest om al sistemului, care aduce cu actorul american Richard Gere, s-a pregătit să preia puterea. De mai mulţi ani, el reprezintă în mod frecvent Guvernul la misiuni în străinătate, iar în ultima vreme apariţiile sale în presă au fost tot mai frecvente.

De formaţie inginer electronist, Diaz-Canel, născut după Revoluţie, este aşteptat să continue indispensabila „actualizare“ a modelului economic al insulei schiţat de către Raul Castro, o misiune nu tocmai uşoară, notează News.ro.

„Va fi interesant de observat dacă (Diaz-Canel) va fi capabil să reziste presiunii acestei sarcini“, a punctat Paul Webster Hare, fost ambasador al Marii Britanii în Cuba, în prezent profesor de relaţii internaţionale la Boston, în Statele Unite.

„Fidel şi Raul (...) nu au fost niciodată nevoiţi să-şi justifice poziţiile. Ei au condus Revoluţia şi nimeni nu le punea în discuţie «dreptul» de a fi conducători. (Însă) ei nu au creat un model democratic care să permită o schimbare. Aceasta este una dintre principalele dificultăţi cu care se confruntă Diaz-Canel în sarcina sa“, a adăugat el.

Imagine indisponibilă
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite