Şapte persoane au fost spitalizate după ce un avion American Airlines a trecut printr-o zonă cu turbulenţe

0
0

Şapte persoane au fost spitalizate după ce un avion al companiei American Airlines, care efectua o cursă de la Miami (SUA) către Milano (Italia), a întâlnit turbulenţe severe duminică noaptea, a anunţat compania aeriană, citată de CNN.

Avionul companiei American Airlines, care efectua cursa 206 de la Miami către Milano, cu 203 persoane la bord, "a trecut pentru scurt timp printr-o zonă cu turbulenţe severe", a precizat compania într-un comunicat.

"Aeronava a aterizat în siguranţă în Newfoundland, Canada, unde a fost întâmpinată de paramedici care au evaluat pasagerii şi echipajul", a adăugat compania aeriană americană.

Trei însoţitori de bord şi patru pasageri au fost transportaţi la spital în urma incidentului petrecut duminică noaptea, a mai menţionat compania.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite