Risc de dezamăgire pentru Ucraina la summitul NATO din iulie. Așteptări și temeri

0
Publicat:

Speranţele Ucrainei de a obţine un parcurs mai precis spre aderarea la NATO s-ar putea încheia cu o dezamăgire, potrivit informaţiilor obţinute de agenţia dpa, citată de Agerpres.

NATO - Ucraina - Rusia. FOTO Shutterstock
NATO - Ucraina - Rusia. FOTO Shutterstock

SUA, Germania și alți membri ai alianţei militare occidentale au specificat, recent, în mod clar, că nu doresc să îşi asume niciun angajament care ar depăşi substanţial declaraţia NATO de la summitul din 2008.

Șefii de stat şi de guvern au convenit atunci că Ucraina şi Georgia ar trebui să adere la NATO, însă nu a existat un calendar sau o foaie de parcurs, aminteşte marţi agenţia germană de presă.

Zelenski: Ucraina ar trebui să primească „o bine-meritată invitaţie”

Volodimir Zelenski a cerut recent NATO să deschidă calea pentru aderarea ţării sale la Alianţă la viitorul summit din luna iulie, spunând că Ucraina are trebui să primească „o bine-meritată invitaţie”.

Potrivit președintelui Zelenski, soldaţii ucraineni contribuie mai mult decât oricare alţii la securitatea euro-atlantică.

Din punctul de vedere al unor diplomaţi, oponenţii unui plan concret de aderare, acest obiectiv nu este realist în prezent şi ar putea distrage de la sprijinul militar mult mai important şi imediat pentru Ucraina în timp ce această ţară se apără împotriva invaziei ruse.

Există voci care consideră că un nou impuls spre NATO ar putea furniza Rusiei argumente pentru un război mai agresiv.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus, cu prilejul vizitei la Kiev a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în urmă cu două săptămâni, că aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ar însemna „un pericol serios, semnificativ pentru ţara noastră”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite