Regele Iordaniei îndeamnă la „protejarea" locurilor sfinte din Ierusalim

0
Publicat:

 Regele Iordaniei Abdullah al II-lea a subliniat duminică angajamentul său de a „proteja" locurile sfinte din Ierusalim, în cursul unei reuniuni la Amman cu liderii religioşi musulmani şi creştini ai oraşului, notează AFP.

Abdullah al II-lea
Regele Iordaniei a subliniat „nevoia de a se pune capăt strămutării creştinilor”. Foto Arhivă

  Iordania „va fi mereu împreună cu voi", a dat asigurări suveranul primind o delegaţie condusă de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, scrie Agerpres.

Este datoria fiecărui musulman să descurajeze escaladarea israeliană împotriva locurilor sfinte din Ierusalim", a adăugat regele Abdullah, potrivit unui comunicat al Palatului Regal.

Această întâlnire a avut loc în contextul în care tensiunile dintre Iordania şi Israel au crescut, după afirmaţiile unui ministru israelian negând existenţa poporului palestinian şi pe fondul temerilor privind o recrudescenţă a conflictului israeliano-palestinian în timpul lunii de post musulman a Ramadanului, care a început pe 23 martie.

Suveranul a ţinut să sublinieze angajamentul său de a păstra „pacea şi armonia" în incinta Moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, al treilea loc cel mai sfânt al islamului, administrat de Iordania. Această moschee este construită în vârful a ceea ce evreii numesc Muntele Templului, cel mai sacru loc al iudaismului.

Regele Abdullah „a mai subliniat nevoia de a se pune capăt strămutării creştinilor, precum şi atacurilor repetate asupra bisericilor, personalităţilor religioase şi proprietăţilor creştine din Ierusalim".

De asemenea, el „a chemat comunitatea internaţională să ia atitudine împotriva declaraţiilor rasiste (...) făcute recent de unii responsabili israelieni", potrivit comunicatului.

Luna trecută, Ministerul de Externe iordanian l-a convocat pe ambasadorul israelian pentr a-i înmâna o „scrisoare de protest formulată în termeni severi", în urma unui discurs al ministrului de finanţe israelian de extremă dreapta, Bezalel Smotrich.

Nu există palestinieni, deoarece nu există un popor palestinian", a declarat Smotrich în cursul unei vizite private la Paris.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite