Propunerea pe care șeful spionajului israelian a făcut-o Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israel a propus ca liderii de rang înalt ai Hamas să părăsească Gaza ca parte a unui acord mai larg de încetare a focului, au declarat pentru CNN doi oficiali la curent cu negocierile internaționale în curs.

Israelul continuă ofensiva împotriva Hamas FOTO EPA-EFE

Propunerea extraordinară, care nu a fost raportată anterior, vine în contextul în care Israelul se străduiește să își atingă obiectivul de a distruge complet Hamas. După un război de aproape patru luni, Israelul nu a reușit până acum să captureze sau să ucidă niciunul dintre  lideri importanți ai Hamas în Gaza și a lăsat intactă aproximativ 70% din forța de luptă a Hamas, potrivit propriilor estimări ale Israelului.

Deși liderii Hamas care au orchestrat atacul din 7 octombrie ar avea oportunitatea să aibă o ieșire sigură din Gaza, plecarea lor ar permite totuși slăbirea controlului mișcării asupra enclavei devastate de război, permițând în același timp Israelului să continue să vizeze ținte de mare valoare peste hotare.

Este cunoscut faptul că înalți oficiali Hamas locuiesc în Doha, Qatar, și în capitala libaneză Beirut, printre alte locuri din afara teritoriilor palestiniene. O lovitură aeriană israeliană la începutul acestei luni a provocat moartea unui comandant de top al Hamas în Beirut.

Sugestia Israelului ca liderilor Hamas să li se permită să părăsească Gaza, deși este puțin probabil să fie acceptată de gruparea islamistă palestiniană, a fost pusă în discuție în cadrul   unor negocieri mai cuprinzătoare privind un acord de încetare a focului de cel puțin două ori în ultimele săptămâni - o dată luna trecută, la Varșovia, de către șeful serviciilor israeliene de informații, directorul Mossadului David Barnea, și apoi din nou luna aceasta, la Doha, în prezența secretarului de stat american Antony Blinken, potrivit unui oficial familiarizat cu discuțiile.

Totodată, aceasta vine pe fondul unei intense activități diplomatice menite să obțină o pauză prelungită a luptelor în urma căreia să se asigure eliberarea ostaticilor despre care se crede că sunt încă în viață în Gaza. Înaltul oficial al Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, se va deplasa în Egipt și Qatar în această săptămână pentru discuții suplimentare.

Oficiali americani și internaționali familiarizați cu negocierile au declarat că angajamentul recent al Israelului și al Hamas în discuții este încurajator, dar că un acord nu pare iminent.

Presiune asupra lui Netanyahu

Presiunile asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu se intensifică. „Victoria totală” asupra Hamas, pe care a cerut-o, este departe de a fi realizată, după cum a recunoscut el însuși. Între timp, furia israelienilor din cauza incapacității guvernului de a-i aduce acasă pe cei peste 100 de ostatici reținuți în Gaza crește.

Israelul „nu își atinge obiectivele militare”, spune Aaron David Miller, membru senior la Carnegie Endowment for International Peace. Acest fapt, combinat cu „presiunea enormă” exercitată asupra lui Netanyahu și a guvernului său pentru a aduce ostaticii acasă, a spus Miller, a creat o situație în care Israelul ar fi dispus să propună ca liderii Hamas să părăsească Gaza.

„Cred că pur și simplu se izbesc de realitate", a spus Miller. „Iar familiile ostaticilor încep să exercite o influență extraordinară”.

În plus, sentimentul internațional negativ față de Israel s-a înrăutățit din cauza bombardamentelor continue asupra Gaza, care au ucis peste 25.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.

În ultimele două luni, administrația Biden a cerut în mod deschis Israelului să treacă la o fază de mai mică intensitate ceea ce, potrivit oficialilor americani, a început să se întâmple, deși operațiunile continuă în sudul Gaza.

Propunerea „nu ar funcționa niciodată”

Propunerea ca liderii Hamas să părăsească Gaza a venit din partea lui Barnea, cel mai înalt oficial israelian din domeniul serviciilor de informații, când s-a întâlnit la Varșovia, în decembrie, cu directorul CIA Bill Burns și cu premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman al Thani, care avea rol de intermediar al Hamas. Oficialul la curent cu aceste discuții a afirmat că subiectul a fost adus din nou în discuție cu ocazia vizitei lui Blinken în capitala Qatarului, la începutul acestei luni.

În cadrul acelei întâlniri, Al Thani i-ar fi spus lui Blinken că ideea israeliană „nu va funcționa niciodată”, a afirmat oficialul. Parțial, motivul este lipsa de încredere că Israelul ar opri operațiunile împotriva Hamas în Gaza, după plecarea liderilor săi.

Un al doilea oficial, din Orientul Mijlociu, a fost informat de SUA cu privire la această propunere a Israelului.

Departamentul de Stat al SUA, CIA și biroul premierului israelian au refuzat să comenteze.

Deși nu este limpede dacă în cadrul discuțiilor private Israelul a numit liderii Hamas pe care speră să îi convingă să părăsească Gaza, nu există o țintă mai mare decât Yahya Sinwar, cel mai înalt oficial al Hamas în Gaza. Sinwar este un „mort umblător”, au dat asigurări Netanyahu și alții.

Sinwar a petrecut două decenii în închisorile israeliene și este originar din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, unde se concentrează în prezent cea mai mare parte a operațiunilor Israelului în Gaza. Oficialii israelieni și americani au declarat că ei cred că Sinwar s-ar putea ascunde în rețeaua vastă și adâncă de tuneluri de sub acest oraș, al doilea ca mărime din enclavă.

Cei mai apropiați confidenți și colaboratori ai săi sunt Mohammed Deif, liderul aripii armate a Hamas, împreună cu adjunctul lui Deif, Marwan Issa. Fratele lui Sinwar, Mohammed, este și el un comandant senior al Hamas. Se crede că niciunul dintre ei nu a fost găsit sau ucis de Israel.

Luna trecută, Israelul a aruncat în Gaza pliante care ofereau recompense de sute de mii de dolari pentru informații despre liderii Hamas, inclusiv o recompensă de 400.000 de dolari pentru informații despre Sinwar.

„Scopul este de a doborî Hamas în calitate de conducere a Fâșia Gaza", a apreciat Ofer Shelah, cercetător principal la Institutul israelian pentru Studii de Securitate Națională.

„Nu există nicio diferență dacă [Sinwar] moare sau dacă pleacă", a explicat Shelah. „Dacă moare, atunci cineva ar putea prelua conducerea cam în aceeași manieră. Dacă îi aducem înapoi pe toți ostaticii și Sinwar pleacă, cu siguranță asta i-a face pe majoritatea oamenilor din Israel să aibă sentimentul că am câștigat războiul".

Oficialii americani cred însă că este foarte puțin probabil ca Sinwar și cei din jurul său să accepte să părăsească Gaza, preferând să moară luptând împotriva inamicului lor jurat, notează CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite