Procesul pentru „insultă” al primarului Istanbulului, amânat pentru noiembrie

0
Publicat:

Procesul primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu a fost amânat, miercuri, pentru 11 noiembrie, a anunțat pentru AFP biroul edilului, conform Agerpres.

Procesul primarului Istanbulului a fost amânat pentru 11 noiembrie. FOTO EPA-EFE
Procesul primarului Istanbulului a fost amânat pentru 11 noiembrie. FOTO EPA-EFE

Ekrem Imamoglu, în vârstă de 52 de ani, care a preluat în anul 2019 metropola de la partidul de guvernământ AKP, este posibil unul dintre cei mai buni candidați ai opoziției în încercarea de a-i urma în funcție preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la alegerile care se vor desfășura în luna iunie a anului viitor. 

Primarul Istanbulului, care trebuia să se înfățișeze, miercuri, pentru „insultă" în faţa unui tribunal pe malul asiatic al metropolei, riscă să fie scos din cursă de justiție cu nouă luni înainte de alegerile prezidențiale.

Acest proces nu trebuia să aibă loc", a afirmat, miercuri, Imamoglu, confirmând că „înfăţişarea a fost amânată pentru noiembrie cu audierea unor martori". 

Forțele de ordine au fost desfășurate într-un perimetru larg în jurul tribunalului, iar străzile au fost blocate cu bariere pentru a preîntâmpina orice manifestație.  

Totodată, accesul presei în sala de audieri a fost interzis. 

În luna martie a anului 2019, alegerea de drept a lui Imamoglu la primăria metropolei a fost anulată de o putere neinspirată, obligată să renunțe trei luni mai târziu în fața unei mobilizări a electoratului în favoarea politicianului, care căpătase un mare avans. 

Partidul de guvernământ AKP și în special președintele său au pierdut capitala și principalul oraș al Turciei, acolo unde Erdogan, fost edil a Istanbulului ( 1994-1998), și-a construit el însuși ascensiunea spre vârful puterii. 

Câteva luni mai târziu, Imamoglu a afirmat că cei care au anulat alegerea sa sunt „idioți”, reluând un cuvânt utilizat câteva ore mai devreme la adresa sa de ministrul de Interne, Süleyman Soylu. 

Acest termen a declanșat punerea sub acuzare a primarului metropolei pentru „insultă” la adresa membrilor Înaltului Consiliu Electoral din Turcia.

Imamoglu riscă, în teorie, până la patru ani de închisoare. 

Avocatul său, Kemal Polat, a afirmat că este „un caz politic", fiindcă orice condamnare la mai mult de un an de închisoare, „chiar şi un an şi o zi", l-ar elimina automat din viaţa politică pentru patru ani, a afirmat el pentru AFP.

 În luna aprilie, procurorul a solicitat 15 luni de detenţie împotriva lui Imamoglu, care a avut o carieră în construcţii înainte de a intra în politică.   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite