Opt copii înjunghiaţi mortal şi o femeie rănită, descoperiţi într-un oraş din Australia
0Cadavrele a opt copii cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani au fost descoperite vineri într-o casă din Cairns, în nord-estul Australiei, unde a fost găsită şi o femeie rănită, a anunţat poliţia, iar presa scrie că au fost înjunghiaţi, relatează AFP.
"Anchetatorii de la Cairns au anunţat că a avut loc o crimă şi că au deschis o anchetă cu privire la moartea a opt copii vineri dimineaţa", a declarat poliţia australiană.
"În timpul unei cercetări la reşedinţă, poliţia a descoperit cadavre de copii cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani", a adăugat aceeaşi sursă.
O femeie în vârstă de 34 de ani a fost găsită rănită în această casă din Menoora, la zece minute de centrul Cairns, în statul Queensland (nord-est). Starea ei este stabilă şi era audiată de către anchetatori, potrivit poliţiei.
Vara sa Lisa Thaiday a declarat că femeia este mama copiilor. Ei au fost găsiţi morţi de către fratele lor mai mare, în vârstă de 20 de ani, a spus ea, citată de agenţia australiană de presă.
Mai multe publicaţii australiene scriu că cei opt copii au murit după ce au fost înjunghiaţi cu o armă albă. Cotidianul local Cairns Post scrie că ar fi fost, de asemenea, sufocaţi. Poliţia nu a confirmat aceste informaţii.