O femeie și-a ucis trei rude și intenționa să o omoare și pe a patra cu o rețetă de mâncare celebră. Cum a acționat

0
Publicat:

O femeie din Australia este acuzată că și-a ucis rudele cu vită Wellington, un mușchi de vită, gătit în straturi de ciuperci, șuncă și foietaj. Ea s-a filmat folosind un cântar de bucătărie pentru a calcula o doză letală de ciuperci toxice, susțin procurorii.

Beef Wellington-vită în straturi de ciuperci, șuncă și foietaj FOTO: Arhivă, Adevărul
Beef Wellington-vită în straturi de ciuperci, șuncă și foietaj FOTO: Arhivă, Adevărul

Don și Gail Patterson, ambii de 70 de ani, împreună cu sora lui Gail, Heather Wilkinson, de 66 de ani, s-au îmbolnăvit și au murit la câteva zile după masa de prânz. De asemenea, soțul lui Heather, pastorul local Ian Wilkinson, a fost spitalizat, dar și-a revenit după ce a ieșit dintr-o comă indusă de câteva săptămâni, potrivit BBC.   

Procesul a început în urmă cu aproape șase săptămâni, fiind audiați deja peste 50 de martori. În tot acest timp, Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a spus că nu este vinovată pentru uciderea a trei persoane și tentativa de omor asupra alteia, la locuința ei din regiunea Victoria, în iulie 2023, afirmând că a fost un accident tragic.

De asemenea, instanței i-au fost prezentate imagini, realizate la sfârșitul lunii aprilie 2023 și recuperate din telefonul femeii, care înfățișau ciuperci cântărite. 

A fost singura care a mâncat dintr-o farfurie portocalie

Tot potrivit anchetei, Patterson a fost singura care a mâncat dintr-o farfurie portocalie, în timp ce musafirilor li s-a servit mâncarea în farfurii gri, motiv pentru care, unul din invitați a întrebat-o dacă-i „lipsește o veselă”.

Procurorul Nanette Rogers SC a declarat că acest caz a fost „inițial considerat a fi o toxiinfecție alimentară în masă”. Cu toate acestea, Rogers o acuză pe Patterson că „i-a otrăvit pe invitați în mod deliberat”, cu „intenție criminală”.

Referindu-se la mărturia anterioară a unui expert în micologie, care a spus că ciupercile din imagini sunt „foarte asemănătoare” cu specia death cap (pălăria morții), dr. Rogers a susținut că doamna Patterson le-a cules în mod conștient cu câteva zile înainte.

Ea ar fi văzut o postare pe iNaturalist – un site pentru raportarea observațiilor de plante și animale – și ar fi mers în zona Loch zece zile mai târziu, pe 28 aprilie, pentru a culege ciupercile toxice, a susținut dr. Rogers.

Erin Patterson a declarat că nu-și amintește dacă a mers în oraș în acea zi, dar a negat că a mers acolo pentru a găsi ciuperci cu capac mortal sau că ar fi văzut postarea iNaturalist.

„Sugerez că ați cântărit aceste ciuperci pentru a putea calcula greutatea necesară pentru... o doză mortală”, i-a spus dr. Rogers.

„Nu sunt de acord”, a răspuns Patterson.

De asemenea, există dovezi că femeia i-a mințit pe anchetatori cu privire la originea ciupercilor, declarându-le că le-a cumpărat de la un magazin cu specific asiatic din Melbourne și că nu a cules niciodată ciuperci sălbatice. 

În plus, aceasta a făcut o vizită la o groapă de gunoi locală pentru a arunca un deshidrator de alimente pe care procurorii spun că l-a folosit pentru a pregăti mâncarea toxică.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite