Luptă pentru putere la Beijing. Trei foşti lideri chinezi, acuzaţi de „conspiraţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva zile de la încheierea celui de-al XIX-lea congres al Partidului Comunist Chinez, ce a întărit puterile preşedintelui Xi Jinping, Beijingul a anunţat că a dejucat un complot pus la cale de trei foşti oficiali de top ai ţării.

Un raport înaintat congresului de către Comisia de inspecţie disciplinară acuză o fostă stea în ascensiune a partidului, Sun Zhengcai, demisă în iulie pentru acuzaţii de corupţie, ar fi fost  implicată în acest complot, informează agenţia China Nouă .

Sun, cel mai înalt lider chinez care şi-a pierdut privilegiile, se presupune că a colaborat cu alţi doi oficiali de rang înalt, deja condamnaţi şi încarceraţi pentru corupţie în ultimii doi ani: Ling Jihua, fostul şef de personal al fostului preşedinte Hu Jintao şi Zhou Yongkang, fost şef al serviciilor de securitate.

 „Zhou Yongkang, Sun Zhengcai, Ling Jihua şi alţii au încălcat în mod grav disciplina şi regulile politice ale partidului şi, mânaţi de ambiţii politice, au recurs la conspiraţie,“ se arată în raportul citat de agenţia oficială de presă a Chinei.

Partidul Comunist Chinez (PCC) a „depistate precoce, a rezolvat şi eradicat cu fermitate ceea ce puneau la cale aceşti carierişti şi conspiratori“, se mai arată în raportul care acuză „grupurile de interese“,  nespecificate, de „subminarea gravă a securităţii politice a partidului şi a ţării".

Aceste acuzaţii vine la câteva zile de la ncheierea Congresului al XIX-lea al PCC, care a consolidat în mod semnificativ puterile lui Xi Jinping, în vârstă de 64 de ani, a cărui  „Gândire“ a intrat în documentele oficiale ale  partidului, o onoare care a fost rezervată până acum în timpul vieţii doar lui Mao Tse Dung, fondatorul regimului comunist.  Xi a obţinut un al doilea mandat de cinci ani la conducerea PCC şi, prin urmare, a ţării.

El a venit la putere de la sfârşitul anului 2012, declarând război corupţiei şi a sancţionat pentru asemenea „păcate“ 1,5 milioane de persoane, potrivit cifrelor oficiale. Dar el este suspectat că a profitat de aceast război pentru a scăpa de oponenţii politici din cadrul regimului.

Includerea numelui lui Xi în documentele oficiale ale Partidului îi va permite să încalce limita de vârstă de 68 de ani şi să se menţină astfel cât doreşte în fruntea PCC, potrivit experţilor.

Această întărire a puterii este însoţită de un val de propagandă, care se multiplică în afişe pe zidurile ţării în care oamenii sunt chemaţi să studieze „Gândirea“ liderului, care a promis la ultimul Congres compatrioţilor săi  „o nouă eră a socialismului chinez“ până în 2050.

Cel puţin 20 de universităţi din China au anunţat că au deschis „institute de cercetare“ a „Gândirii“ prezidenţiale.

Aceasta „trebuie să intre în minţi şi în inimi“, a declarat un oficial al universităţii din Wuhan (centru), citat de Ziarului Poporului.

În plus, Biroul politic al PCC, condus chiar de Xi Jinping, i-a acordat  acestuia titlul chinez de „lingxiu“ (lider), folosit pentru onorarea lui Mao.

„Secretarul general Xi Jinping este emeritul lingxiu, susţinut de întregul partid şi iubit de popor“, a decretat biroul politic al PCC, citat de televiziunea publică.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite