Israelul trimite o delegație pentru a negocia a doua fază a încetării focului în Gaza
0Israelul trimite o delegație pentru a discuta a doua fază a încetării focului în Gaza, în contextul unui acord recent prin care 620 de prizonieri palestinieni vor fi eliberați în schimbul cadavrelor a patru ostatici israelieni.

Emisarul lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a confirmat marți că este pregătit să intervină rapid în negocieri, având în vedere că prima fază a armistițiului se încheie pe 1 martie, notează AFP, citat de Agerpres.
Acordul vine la mai mult de 15 luni de la izbucnirea războiului din Gaza, după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, și a fost mediat de Egipt, Qatar și SUA.
„Facem multe progrese. Israelul trimite o echipă în momentul în care vorbim”, a declarat Steve Witkoff la un eveniment al Comitetului Evreiesc American
Israelul a refuzat inițial eliberarea deținuților pe motiv că ceremoniile organizate în Gaza în jurul prizonierilor eliberați sunt „umilitoare”. În replică, Hamas a acuzat Israelul că pune în pericol încetarea focului aflată în vigoare din 19 ianuarie.
Potrivit emisarului american, noile negocieri vizează avansarea către a doua etapă a armistițiului și obținerea eliberării unor noi ostatici. „Credem că este o posibilitate reală”, a declarat Witkoff, care a adăugat că ar putea participa la negocieri duminică, „dacă totul merge bine”.
În timpul primului său mandat, președintele american Donald Trump a intermediat Acordurile Abraham din 2020, care au dus la normalizarea relațiilor dintre Israel, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Maroc. Witkoff s-a arătat optimist în legătură cu extinderea acestui acord, menționând că Arabia Saudită, Libanul și chiar Siria ar putea adera.
După căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, armata israeliană a intrat în zona tampon de pe Platoul Strategic Golan, aflată sub supravegherea ONU din 1974. În același timp, tensiunile dintre Israel și Hezbollah s-au intensificat. Cele două părți se acuză reciproc de încălcarea armistițiului semnat pe 27 noiembrie.
Conflictul a slăbit considerabil gruparea șiită. Israelul a distrus mare parte din arsenalul acesteia și a omorât numeroși lideri, ceea ce a dus la izolarea sa pe scena politică libaneză.