Islamiștii radicali au profanat mormintele mai multor mausoleuri musulmane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Islamiștii distrug mausoleuri musulmane
Islamiștii distrug mausoleuri musulmane

Islamiştii radicali au distrus cu un buldozer mausoleul de la Tripoli, al înţeleptului musulman Al-Chaab al-Dahmani, şi i-au profanat mormântul. Monumentul este loc de pelerinaj pentru musulmani, informează AFP.

Ieri, zeci de integrişti au aruncat în aer mausoleul şeicului Abdessalem al-Asmar, cel mai important mausoleu al ţării, aflat în localitatea Zliten, la 160 de kilometri de Tripoli.

Încă de joi, în regiune au loc confruntări armate. Nu se cunosc cu exactitate autorii sau cauza atacurilor, întrucât circulă informaţii contradictorii despre acestea.

Zvonurile vorbesc atât despre o crimă, cât și despre conflicte între partizanii distrugerii mausoleului şi cei care doresc să-l apere.

O bibliotecă şi o universitate ce poartă numele şeicului al-Asmar au fost, de asemenea, ţinta vandalilor.

Potrivit unor martori, a mai fost distrus un mausoleu şi la Misrata, la 200 de kilometri de Tripoli. Integriştii se opun existenţei monumentelor ridicate în memoria sfinţilor pentru că aceştia beneficiază de o "venerație" care, în opinia lor, contravine unicităţii lui Dumnezeu.

În timpul verii, mai multe mausoleuri, incluse de UNESCO în patrimoniul cultural mondial, au fost distruse de integriştii musulmani, în nordul statului Mali

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite