INFOGRAFIE „Sămânţa de scandal” dintre Japonia şi China: micul lanţ insular care stă pe o „mină de aur”

Mai mulţi membri ai comunităţii chineze din România s-au reunit, la Bucureşti, pe 18 septembrie, pentru a protesta împotriva deciziei de cumpărare a insulelor Diaoyu, luate de Tokyo. Manifestanţii au ars portretul guvernatorului capitalei nipone, Shintaro Ishihara FOTO: Reuters

Opt insuliţe din Marea Chinei de Est au devenit „sămânţa de scandal” dintre Tokyo şi Beijing. Ambele state le revendică, deşi sunt controlate oficial de Japonia. Resursele de ţiţei şi de gaze naturale şi pretenţiile teritoriale au inflamat naţionalismul ambelor ţări, tensiunile culminând luni cu trimiterea a patru nave chineze în apele ce împrejmuiesc insulele japoneze.

Tensiunile iscate între China şi Japonia pe fondul revendicării insulelor Diaoyu, după cum ar spune chinezii, sau  Senkaku, după cum le numesc niponii, cresc treptat în intensitate. 

Protestelor anti-japoneze desfăşurate în peste 100 de oraşe ale Chinei li s-au adăugat patru nave trimise luni de Beijing în apele considerate de Tokyo teritoriu japonez.

Protestele anti-japoneze nu sunt un fenomen nou în China, dar manifestanţii au devenit tot mai drastici. Naţionalismul specific Chinei a luat forma unei aversiuni puternice faţă de niponi. Un banner urcat pe o reprezentanţă auto Audi, a cărui fotografie s-a răspândit rapid pe internet, transmitea: „Chiar dacă China ajunge piatră funerară, trebuie să-i exterminăm pe japonezi; cu riscul de a ne distruge propria ţară, trebuie să luăm înapoi insulele Diaoyu”.

Alţi protestatari chinezi au îndemnat chiar şi la un atac nuclear asupra Japoniei, potrivit „Financial Times”, în timp ce, la un spital specializat pe tratarea femeilor, a fost montată o firmă luminoasă pe faţada clădirii care anunţa că femeile japoneze nu sunt primite în spital. Manifestanţii de la Beijing au aruncat cu ouă şi cu sticle cu apă în ambasada Japoniei, iar un oraş a interzis circulaţia maşinilor înmatriculate în ţara vecină de peste Marea Chinei de Est.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare acţiuni aparţine, însă, unui înalt militar al Chinei, vicepreşedintele Comsiei Militare Centrale, generalului Xu Caihou, care a declarat că Armata de Eliberare a Poporului este pregătită de luptă.

Punând mai multe paie pe foc, Beijingul a dispus mobilizarea a patru ambarcaţiuni chineze în apele considerate de japonezi teritoriu propriu. Garda de Coastă a ţării insulare a confirmat deplasarea lor.

Fitilul

Relaţiile chino-japoneze s-au deteriorat rapid după ce Japonia a decis, la început de septembrie, să cumpere terenurile de pe insulele Diaoyu/Senkaku, proprietate privată a familiei Kurihara. Deşi insulele sunt deţinute, formal, de Tokyo, agenţia de presă chineză Xinhua a comentat pe seama hotărârii: „Japonia a declanşat constant incidente asociate insulelor Diaoyu, încălcând sever suveranitatea teritorială a Chinei”.

Regimul de la Beijing motivează mobilizarea celor patru ambarcaţiuni în apele care despart ţărmurile celor două ţări ca fiind o cale de a-şi exerciza „jurisdicţia administrativă” asupra insulelor, informează Reuters. „Respectând legile Republicii Populare Chineze, navele desfăşoară activităţi de patrulare şi apărare în apele teritoriale din jurul insulelor Diaoyu”, explică oficialii de la Beijing.

A treia parte a conflictului: Taiwanul

Celor două mari puteri asiatice care revendică insulele li se alătură şi Taiwanul. Oficialii regimului din capitala Taipei au dispus, la rândul lor, 100 de ambarcaţiuni în apele din preajma insulelor

„Sosirea navelor taiwaneze ar putea complica joaca de-a şoarecele şi pisica din China şi Japonia”, comentează Reuters.

Televiziunile din Taiwan au transmis imagini de la plecarea ambarcaţiunilor din portul Suao. Ploile abundente din regiune ar putea întârzia, însă, sosirea vaselor în aproprierea insulelor.

Fragilitatea relaţiilor chino-japoneze datează de la atacul militar coordonat de Tokyo asupra teritoriilor de peste mare, din anii 1930 şi 1940. După al Doilea Război Mondial, teritoriul maritim foarte bogat în ţiţei şi gaze naturale a fost administrat de Statele Unite ale Americii, până la semnarea Tratatului din San Francisco, în 1971, când SUA au înapoiat insulele Japoniei, dar fără să cheme la masa negocierilor şi reprezentanţii Beijingului. Nici până astăzi, China şi Japonia nu au căzut de acord cu privire la graniţele teritoriale.

Al treilea actor al conflictului, Taiwanul, a menţinut relaţii de cooperare cu Japonia, cu atât mai mult cu cât China susţine că mica ţară insulară, cândva teritoriu controlat de Beijing, s-a desprins fără legitimitate de patria-mamă, trădând astfel poporul chinez. Însă disputele tot mai dese privind zonele de pescuit ale mării dintre Taipei şi Tokyo au sensibilizat relaţia dintre cele două state insulare.

Disputa care precede alegerile

Conflictul chino-japonez, alimentat şi de Taiwan, a luat amploare într-un moment critic pentru cele două mari puteri ale Asiei.

Guvernul premierului nipon Yoshihiko Noda aşteaptă să i se decidă soartă luna viitoare, la alegeri, fapt ce forţează oficialii de la Tokyo şă adopte o poziţie fermă în faţa Beijingului. Pe de altă parte, Partidul Comunist al Chinei este în pragul alegerilor unui nou lider, în condiţiile în care preşedintele Hu Jintao va renunţa, oficial, la putere în cadrul unui congres naţional ce va avea loc, cel mai probabil, luna viitoare.

Confruntare militară puţin probabilă

În pofida tensiunilor, riscurile iscării unui conflict armat sunt minime, atât din perspectiva comentatorilor de la Beijing, cât şi a celor de la Tokyo.

„O confruntare militară este foarte, foarte improbabilă pentru că niciuna dintre părţi nu-şi doreşte să se ajungă la aşa ceva”, a declarat  Xu Guangyu, fost ofiţer al Armatei de Eliberare a Poporului, în prezent consultant senior al unui think-tank guvernamental de la Beijing.

„Există un risc real: un incident maritim soldat cu pierderi de vieţi. Dacă ar fi ucişi cetăţeni japonezi sau chinezi, sentimentele naţionaliste ar lua foc. Dar nu cred că s-ar angaja niciuna dintre cele două state într-un conflict armat. Gândirea raţională va avea câştig de cauză”, a adăugat  Linda Jakobson, director al programului Asia de Est din cadrul Institutului de Politică Internaţională „Lowy” din Sydney (Australia).

Mai mult de atât, există şi presiuni pe linia americană. SUA au atras atenţia săptămâna trecută că o eventuală dispută armată face obiectului tratatului din 1960 care obligă Washingtonul să susţină şi să ajută Japonia dacă teritoriile sale sunt atacate. Acest lucru generează reţineri atât la Tokyo, cât mai ales la Beijing.

Aşadar, estul Pacificului este cuprins de o dispută chino-japoneză, în care se fac remarcaţi şi Taiwanul, şi Statele Unite ale Americii. Analiştii atrag atenţia că tocmai această combinaţie din care fac parte două mari puteri ale Asiei şi SUA va zădărnici orice intenţie de atac militar. Disputa are, într-adevăr, şanse ridicate să se prelungească, dar va arde mocnit fără să declanşeze o explozie armată.