INFOGRAFIE Experţi elveţieni confirmă că Yasser Arafat ar fi putut fi otrăvit cu poloniu-210

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yasser Arafat a murit în noiembrie 2004, la spitalul militar Percy din arondismentul Clamart, situat în vestul Parisului
Yasser Arafat a murit în noiembrie 2004, la spitalul militar Percy din arondismentul Clamart, situat în vestul Parisului

Yasser Arafat ar fi putut fi otrăvit cu poloniu 210 radioactiv, a confirmat un grup de experţi elveţieni care a analizat bunuri ce i-au aparţinut fostului lider palestinian, decedat în 2004 în apropiere de Paris.

„Mai multe eşantioane ce conţineau urme de fluide corporale (sânge şi urină) prezentau o radioactivitate mai ridicată şi neexplicată, provenind de la poloniu 210, în comparaţie cu eşantioanele de referinţă”, scriu aceşti experţi din cadrul Institutului pentru Radiofizică (IRA) de la Lausanne în articolul publicat de revista medicală britanică „The Lancet”.

La sfârşitul anului trecut, autorităţile au dispus deshumarea lui Arafat pentru reluarea anchetei în urma suspiciunii privind otrăvirea sa. De atunci, investigatorii au anunţat că principala pistă analizată este folosirea poloniului-210, o substanţă extrem de toxică. 

Este foarte dureros. Este un şoc şi nu este deloc uşor pentru mine şi pentru fiica mea“, declara atunci pentru AFP Suha Arafat, văduva fostului lider palestinian. „Trebuie însă să realizăm acest procedeu pentru a putea întoarce foaia în ceea ce priveşte toată această secretomanie care înconjoară moartea soţului meu. Dacă a fost vorba de o crimă, trebuie să fie scoasă la lumină şi soluţionată“, a adăugat aceasta. 

Aceiaşi specialişti elveţieni au anunţat deja, în 2012, această descoperire a unui nivel „semnificativ” de radioactivitate provenind de la poloniu, detectată pe aceleaşi bunuri personale, într-un document difuzat de postul Al-Jazeera.

poloniu

Experţii elveţieni precizează că şi-au concentrat analizele asupra "petelor vizibile de fluid corporal pe bunuri personale specifice (lenjerie de corp, căciulă, periuţă de dinţi, haine de sport)".

„Aceste rezultate susţin posibilitatea unei otrăviri a lui Arafat cu poloniu 210", adaugă echipa, potrivit căreia nivelurile radioactivităţii detectate pe aceste eşantioane sunt „compatibile cu o ingerare letală a câţiva gigabecquereli (de poloniu 210) în 2004”.

Zvonurile şi speculaţiile au apărut încă de când o deteriorare rapidă a stării sale de sănătate i-a cauzat moartea, în noiembrie 2004, la spitalul militar Percy din arondismentul Clamart, situat în vestul Parisului.

În plus, tabloul clinic al lui Yasser Arafat la momentul morţii, nu exclude o otrăvire cu poloniu, potrivit acestor oameni de ştiinţă, chiar dacă liderul palestinian nu a prezentat două simptome ale unei iradieri importante, şi anume căderea părului şi "mielosupresia" sau sărăcirea măduvei osoase în celule producătoare de globule.

În opinia echipei elveţiene, „simptome de stări de rău, vome, oboseală, diaree şi anorexie, urmate de insuficienţe hepatice şi renale (prezentate de liderul palestinian la momentul morţii) ar putea sugera o otrăvire prin radioactivitate„.

„Nu există nimic nou în comparaţie cu ceea ce s-a spus în 2012" şi publicat în presă, a minimalizat Béatrice Schaad, însărcinată cu comunicarea la Centrul Universitar spitalicesc din cantonul Vaud (CHUV), din care face parte IRA. Nu este posibil, în continuare, să se conchidă că a fost otrăvit”, a subliniat ea.

În 2004, când a murit, Arafat avea 75 de ani. Medicii francezi nu au putut stabili motivul din spatele morţii primului preşedinte ales democratic în Palestina. 

La cererea soţiei, nu a fost efectuată autopsia. Însă în rândul poporului palestinian, convingerea că Arafat a fost otrăvit de israelieni este aproape de certitudine.

Această teorie a câştigat tot mai mult teren şi după ce, în iulie, un reporter Al-Jazeera a dezvăluit analize realizate în Elveţia care indicau un nivel anormal de poloniu, substanţă radioactivă, găsit pe hainele şi obiectele personale ale liderului. 

Poloniul, folosit pentru uciderea lui Litvinenko

Suha Arafat a solicitat atunci autorităţilor franceze să deschidă o anchetă oficială pentru posibilă crimă. 

Poloniul este substanţa cu care a fost ucis şi Alexander Litvinenko, fost spion rus şi critic dur al Kremlinului, la Londra, în 2006.

CITEŞTE MAI MULT

Yasser Arafat, otrăvit cu poloniu 210 radioactiv?

Fostul lider palestinian, Yasser Arafat, care a murit în anul 2004, a fost probabil otrăvit într-adevăr cu poloniu-210 radioactiv, se menţionează în studiul publicat în revista medicală „Lancet“.

Prima întâlnire dintre Ceauşescu şi Yasser Arafat

Cu ocazia vizitei în Egipt din aprilie 1972, Nicolae Ceauşescu a avut prima discuţie oficială cu liderul palestinian. Întâlnirea a fost pregătită de Ştefan Andrei, care susţine că Arafat se afla întâmplător prin Cairo, dorind neapărat să vorbească cu Ceauşescu.

Yasser Arafat a fost exhumat în prezenţa experţilor internaţionali

Liderul istoric al palestinienilor Yasser Arafat, care a murit în 2004, a fost exhumat, marţi, la Ramallah, în Cisiordania, iar prelevările de probe din osemintele sale au început pentru a se stabili dacă acesta a fost iradiat, au anunţat surse palestiniene, citate de AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite