FOTO Un director american, ţinut captiv de muncitori la o fabrică din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul unei fabrici de echipamente medicale din Beijing se află în cea de-a cincea zi de captivitate, după ce aproximativ 100 de muncitori chinezi l-au blocat în biroul său.

Cei 100 de muncitori cer pachete compensatorii identice cu acelea pe care le-au primit recent 30 de angajaţi care au fost disponibilizaţi. Cererile angajaţilor au apărut pe fondul zvonurilor că întreaga fabrică se va închide, iar întregul personal va fi disponibilizat. 

Directorul american, pe nume Chip Starnes, a vorbit cu presa şi a declarat că acum aşteaptă ca avocaţii să vină la fabrică pentru a soluţiona disputa cu angajaţii, potrivit Associated Press. 

„Nu a existat nicio înţelegere comună”, a declarat Starnes pentru AP, adăugând că îşi aşteaptă avocaţii pentru a încerca să găsească „vreun fel de soluţie, într-un fel sau altul”. 

Un reprezentant al sindicatului din care fac parte muncitorii nemulţumiţi de la fabrica de echipamente medicale controlată de societatea americană Coral Springs, cu sediul în Florida, a declarat că muncitorii cer salariile care încă nu le-au fost achitate şi o sumă „rezonabilă” drept compensaţii, înainte de a fi concediaţi. 

Porivit reprezentantului sindical, muncitorii nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar acum se tem că patronii americani vor fugi fără să le mai dea banii. De cealaltă parte, Starnes spune că, de sâmbătă dimineaţă, toate căile de acces în fabrică au fost blocate şi păzite permanent de grupuri de muncitori. Totodată, americanul susţine că nu este lăsat să doarmă de angajaţii care-i bat în geamurile biroului. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite