Disciplina nu ţine de foame
0„Kommersant“ (RUSIA) 18 aprilie 2011
La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a încercat să explice oamenilor cine este responsabil de toate relele care afectează ţara. El a convocat o reuniune pe tema dezvoltării socio-economice a statului, în care a declarat că evenimentele recente nu sunt rodul hazardului. „Chiar inainte de alegerile prezidentiale am ştiut că vom fi ţinta unor acţiuni sistematice şi deliberate de destabilizare. Şi nu am greşit: mai întâi a fost lovită piaţa monetară, apoi piaţa produselor alimentare, culminând cu explozia de la metrou.
Toate în cascadă ", a subliniat Aleksandr Lukaşenko. Câteva zile mai târziu, liderul de la Minsk a mai avut câteva revelaţii privind autori atentatului de la metro despre care a spus că „au fost arestaţi şi că aceştia au mărturisit". Până acum, nu a dat informaţii detaliate despre cei acuzaţi, cu excepţia unor aşa-zise portrete robot ale teroriştilor şi ale complicelui lor. Chiar şi numele celor arestaţi sunt ţinute secrete.
Lukaşenko a acordat atenţie şi situaţiei economice din ţară. Expertii prezic o criză severă în Belarus. Recent, Banca Naţională din fostul stat sovietic a oprit vânzarea lingourilor din metale pretioase contra ruble belaruse. Mai mult, cursul de schimb al monedei locale faţă de dolarul american continuă să scadă pe piaţa neagră. În magazine oamenii se bat pe zahăr şi ulei. Experţii se îndoiesc că ţara poate face faţă acestei crize a suferi pagube majore. Oponenţii politici ai preşedintelui Aleksandr Lukaşenko nu se aşteaptă la nimic bun.
„Guvernul încearcă să exploateze tragedia de la metro prin deturnarea atenţiei de la probleme sociale şi economice spre altele: ordine, disciplină şi stabilitate. Aceast lucru este posibil prin intermediul presei guvernamentale. Acum oamenii vorbesc mai puţin despre mâncare. Dar eu sunt convins că tema alimentară va reveni în curând în prim-plan", a declarat liderul Partidului Civi Unit, de opoziţie, Aleksandr Lebedko.
Oponenţii politici ai preşedintelui Aleksandr Lukaşenko nu se aşteaptă la nimic bun.























































