Darfur: cele două asistente umanitare răpite sunt în viaţă | adevarul.ro

Darfur: cele două asistente umanitare răpite sunt în viaţă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cele două asistente umanitare, o canadiană şi o franţuzoaică, răpite săptămâna trecută la Darfur, în vestul Sudanului, sunt în viaţă şi starea lor de sănătate pare bună, potrivit AFP care a obţinut această informaţie în urma unei convorbiri telefonice duminică cu ostatica canadiană.

"Suntem bine tratate. Nu ştim unde suntem", a spus prin telefon satelitar o persoană care s-a prezentat ca fiind ostatica canadiană, Stéphanie Jodoin, membră a ONG-ului francez Asistenţă medicală internaţională (AMI), şi a cărei convorbire era controlată de către răpitori.

Cu ocazia acestei convorbiri telefonice, posibilă datorită unor surse sudaneze, interlocutoarea, a cărei voce nu trăda nicio suferinţă fizică, a dat şi numele colegei sale, Claire Dubois, potrivit Agerpres.

Aceste nume, care au fost vehiculate în presa sudaneză, au fost confirmate de surse occidentale.

"Mult curaj (familiilor noastre). Dorim ca totul să se termine cu bine. Ne gândim mult la familiile noastre", a adăugat Stéphanie Jodoin.

Cele două asistente au fost răpite la data de 4 aprilie de un grup de oameni înarmaţi, la Ed el-Fursan, în provincia Darfur-Sud.

Ele se află în mâinile unui grup care se intitulează "Vulturii eliberării Africii", conform unui membru al acestei organizaţii cu care corespondentul AFP s-a întreţinut de asemenea.

Top articole

Partenerii noștri