Curtea Permanentă de Arbitraj respinge revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud. Guvernul Filipinelor salută o „decizie istorică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) de la Haga a respins marţi revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud, într-un caz prezentat de Filipine, relatează BBC News.

În decizia sa de 479 de pagini, Curtea Permanentă de Arbitraj a conchis că Beijingul „a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor“, că navele chineze au comis „acţiuni ilicite“ şi că zonele revendicate de China „sunt incluse“ în apele teritoriale filipineze.

Curtea afirmă că nu există nicio dovadă a faptului că Beijingul a exercitat în mod exclusiv, istoric, controlul asupra acestor ape şi resurselor lor.

China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, inclusiv insule şi recife revendicate de alte ţări din regiune.

„Tribunalul estimează că China a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor în zona sa economică exclusivă“, şi anume un teritoriu de până la 200 de mile marine (aproximativ 370 de kilometri) asupra căruia un stat exercită drepturi suverane

Decizia curţii mai denunţă faptul că statul chinez a provocat „pagube grave mediului recifelor de corali“ prin ridicarea unor insule artificiale.

Pentru a-şi întări revendicările în Marea Chinei de Sud, Beijingul a mărit suprafaţa insuliţelor sau recifelor şi a construit piste de aterizare, porturi şi alte instalaţii, printre care, recent, patru faruri pe recife şi un al cincilea în curs de construire.

Aceste „elemente“ revendicate de China nu pot găzdui populaţie umană, nu au, prin urmare, statutul de insulă şi nu sunt deci „capabile să genereze o zonă economică exclusivă“, subliniază CPA.

Manifestanţi rivali încercau să se acopere unii pe alţii strigând sloganuri în faţa sediului Curţii.

Trei demonstranţi agitau bannere şi strigau „China, afară din apele Filipinelor!“, în timp ce protestatari rivali ţipau în chineză, transmite AP, potrivit mews.ro.

Dacă Beijingul, care a boicotat audierile de la Haga, a denunţat o decizie „prost întemeiată“, Guvernul de la Manila a salutat o „decizie istorică“.

Ministerul chinez de Externe a anunţat marţi că „nu recunoaşte şi nu acceptă“ decizia de Curţii de la Haga.

„Curtea Permanentă de Arbitraj a fost sesizată unilateral de (precedentul, n. red.) guvern filipinez şi nu are nicio jurisdicţie“ în materie, a reacţionat şi agenţia oficială China Nouă.


În schimb, ministrul filipinez de Externe Perfecto Yasay a salutat, la Manila, o „decizie istorică“, ce reprezintă o contribuţie importantă în lupta împotriva conflictelor pe mare.


„Filipinele îşi reiterează angajamentul faţă de eforturile în vederea continuării soluţionării şi gestionării paşnice a disputelor, cu obiectivul de a promova şi a consolida pacea şi stabilitatea în regiune“, a declarat Perfecto Yasay, citat de AP şi news.ro.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite