Coreea de Nord luptă împotriva modei de tip „capitalist”. Părul vopsit sau blugii strâmţi, interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong Un
Kim Jong Un

Moda „capitalistă” este interzisă în Coreea de Nord. În special femeile tinere sunt vizate, iar cele care încalcă regulile trebuie să se schimbe imediat.

Liga Tineretului Patriotic Socialist din Coreea de Nord şi-a intensificat represiunea împotriva blugilor strâmţi, a părului vopsit şi a altor stiluri care arată "fler capitalist". Cele mai vizate de aceste controale sunt femeile cu vârsta între 20 şi 30 de ani, a precizat postul de ştiri Radio Free Asia.

Dacă cineva este prins că încalcă regulile, trebuie să aştepte pe marginea drumului până când patrulele termină de cercetat zona. Apoi, autorităţile îi vor duce la biroul Ligii Tineretului, unde trebuie să îşi "mărturisească" infracţiunile în scris. Infractorii sunt eliberaţi doar după ce cineva le aduce haine "acceptabile" pe care să le poarte, a continuat sursa

Coreea de Nord a interzis piercing-urile, blugii skinny şi coafurile, şi altele, începând din luna mai a anului trecut, în încercarea de a menţine ţara liberă de tendinţele "decadente" ale modei occidentale. Această măsură a fost luată după ce liderul ţării, Kim Jong-un, a descris coafurile şi hainele străine ca fiind "otrăvuri periculoase", potrivit BBC.

În ultima perioadă, Liga şi-a intensificat acţiunile de depistare a celor care adoptă un stil „capitalist”. Cine este prins riscă să fie raportat angajatorului său, iar domiciliul şi alte date personale sunt făcute publice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite