CNN: Activitate crescută la siturile de testare nucleară din Rusia, China și SUA. Ce spune „Ceasul Apocalipsei”

0
Publicat:

Imagini din satelit obținute în exclusivitate de CNN arată că, în ultimii ani, Rusia, Statele Unite și China au construit noi instalații și au săpat noi tuneluri la siturile lor de testare nucleară.

Marile puteri se suspectează reciproc că efectuează teste nucleare în secret. FOTO Shutterstock
Marile puteri se suspectează reciproc că efectuează teste nucleare în secret. FOTO Shutterstock

Cu toate că nu există nicio dovadă care să sugereze că Rusia, SUA sau China se pregătesc pentru un test nuclear iminent, în imaginile furnizate CNN de un analist în domeniul studiilor de neproliferare militară, se observă extinderi recente la trei situri de testare nucleară, raportat la situația de acum câțiva ani.

„Noi tuneluri pe sub munți, noi drumuri și instalații de depozitare”

Este vorba despre un sit este operat de China în regiunea extrem de vestică Xinjiang, unul operat de Rusia într-un arhipelag din Oceanul Arctic, iar altul, operat de SUA în deșertul Nevada.

Jeffrey Lewis, profesor adjunct la James Martin Center for Nonproliferation Studies din cadrul Middlebury Institute of International Studies spune că imaginile din satelit din ultimii trei-cinci ani arată noi tuneluri pe sub munți, noi drumuri și instalații de depozitare, precum și un trafic crescut de vehicule care intră și ies din situri, potrivit CNN.

„Rusia, China și Statele Unite ar putea relua testele nucleare”

Potrivit acestuia, există într-adevăr o mulțime de indicii pe care le vedem și „care sugerează că Rusia, China și Statele Unite ar putea relua testele nucleare".

 La o concluzie similară a ajuns și colonelul în retragere al Forțelor Aeriene americane Cedric Leighton, un fost analist al serviciilor de informații, după ce a analizat imaginile siturilor nucleare ale celor trei puteri.

Niciuna dintre aceste țări n-a mai făcut însă acest lucru de când testele nucleare subterane au fost interzise prin Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare din 1996. De precizat că, deși au semnat tratatul, China și SUA nu l-au ratificat.

Moscova a ratificat tratatul, dar președintele rus Vladimir Putin a declarat în februarie că va ordona un test, dacă SUA acționează prima.

„Nu devenim mai siguri”

Analiștii cred că extinderile riscă să declanșeze o cursă de modernizare a infrastructurii de testare a armelor nucleare într-un moment de neîncredere profundă între SUA și cele două guverne autoritare, deși nu există iminența unui conflict armat real.

Potrivit profesorului Jeffrey Lewis, consecințele acestui fapt sunt că „cheltuim sume uriașe de bani, deși nu devenim mai siguri".

Ceasul Apocalipsei semnalează un risc mai mare de sfârșit al omenirii decât acum 70 de ani

Declarațiile  lui Lewis au fost făcute după ce un important grup de supraveghere nucleară, Bulletin of the Atomic Scientists, a reglat la începutul acestui an ceasul său emblematic Doomsday Clock (Ceasul Judecății de Apoi sau Ceasul Apocalipsei, care măsoară cât de aproape este lumea de autodistrugere), la 90 de secunde până la miezul nopții, cea mai precară setare a ceasului de la înființarea sa în 1947.

Evaluarea s-a făcut în contextul războiul din Ucraina și a posibilității ridicate ca acest conflict să scape de sub controlul.

Practic, Ceasul Apocalipsei semnalează acum un risc mai mare cu privire la sfârșitul omenirii decât în 1953, când atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au efectuat teste la suprafață cu arme nucleare, potrivit CNN.

Potrivit lui Jeffrey Lewis, performanțele neașteptat de slabe ale armatei ruse în Ucraina ar fi putut impulsiona Moscova să ia în considerare reluarea testelor nucleare.

Din imaginile din satelit obținute de CNN se poate constata că, în perioada 2021-2023, la situl de testare Novaya Zemlya au avut loc lucrări de construcție extinse cu nave și containere noi de transport maritim care au sosit în portul său, drumuri care au fost menținute libere în timpul iernii și tuneluri săpate adânc în munții arctici.

„Este destul de clar pentru mine că rușii se pregătesc pentru un posibil test nuclear Este posibil ca rușii să încerce să meargă până la limită, făcând toate pregătirile pentru un test nuclear, dar fără a efectua unul efectiv. În esență, ei ar face acest lucru pentru a "speria" Occidentul", a spus, adăugat Leighton, fost ofițer de informații al Forțelor Aeriene americane, în prezent analist CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite